Creșterea economică, competitivitatea și securitatea, principalele obiective ale noii Comisii Europene

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Comisia Europeana
Comisia Europeana

Noua Comisie Europeană este aproape gata, urmează toți candidații să fie evaluați de Parlamentul European iar până la sfâșitul anului aceștia vor intra în funcție.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numit marți o nouă echipă care va conduce cea mai puternică instituție a Uniunii Europene în următorii cinci ani, axată pe abordarea provocărilor la adresa securității, competitivității și creșterii economice a regiunii, relatează Reuters.

 

Funcții și ținte noi

Lituanianul Andrius Kubilius va fi primul comisar pentru apărare al UE, noua funcție fiind menită să consolideze capacitatea europeană de producție militară în fața agresiunii Rusiei în Ucraina, pe flancul estic al blocului comunitar.

Ministrul spaniol al Energiei și Mediului, Teresa Ribera, va fi noul comisar antitrust însărcinat cu limitarea puterii Big Tech și, de asemenea, cu asigurarea faptului că UE își atinge obiectivele ecologice.

„Întreaga Comisie este angajată față de competitivitate”, a declarat von der Leyen într-o conferință de presă, obiectivul fiind ”construirea unei economii competitive, decarbonizate și circulare, cu o tranziție echitabilă pentru toți”.

Citește și: Roxana Mînzatu, candidata României, este vicepreședinte executiv a Comisiei Europene

 

Combaterea schimbărilor climatice, în plan secund

Schimbările climatice „reprezintă fundalul principal al tuturor acțiunilor noastre”, a spus von der Leyen.

Dar, în comparație cu primul său mandat de cinci ani, „subiectul securității, declanșat de războiul rusesc din Ucraina, dar și subiectul competitivității, au mult mai mult impact”, a spus ea.

Comisia Europeană are capacitatea de a propune noi legi la nivel UE, de a bloca fuziunile între marile companii și de a semna acorduri de liber schimb.

Toți candidații urmează să fie audiați de deputații din Parlamentul European, care trebuie să aprobe nominalizarea lor.

 

Funcții-cheie

Fiecare dintre cele 27 de state membre va avea un loc la masa Comisiei. Cele două mari puteri ale UE au posturi de conducere în Comisie - șefa executivului, Ursula von der Leyen, este din Germania, iar fostul ministru francez de externe, Stephane Sejourne, va fi responsabil de portofoliul strategiei industriale, un rol deosebit de important în contextul actual.

Propunerea Poloniei, Piotr Serafin, a fost desemnată pentru o altă funcție-cheie, cea de supervizare a bugetului UE.

Ribera, unul dintre cei mai ambițioși oameni politici de pe această listă în materie de schimbări climatice, ar putea intensifica măsurile luate de Margrethe Vestager, fosta șefă UE antitrust, împotriva Big Tech.

De asemenea, ea va încerca să se asigure că piața unică a UE nu este invadată de companii care beneficiază de subvenții străine.

Estonianca Kaja Kallas va fi responsabilă de politica externă. Aceasta s-a folosit de poziția sa de prim-ministru al Estoniei pentru a deveni unul dintre cei mai vehemenți critici ai Rusiei vecine în rândul liderilor europeni și unul dintre cei mai fermi susținători ai candidaturilor Ucrainei pentru aderarea la UE și la NATO.

În echipa Comisiei propusă marți de von der Leyen sunt 11 femei, cu mult sub echilibrul de gen pe care și l-a propus. Aceasta a declarat că dezechilibrul era chiar mai grav înainte ca ea să negocieze cu statele membre, astfel încât acestea să propună mai multe femei pentru posturile respective.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471529.07RON
1 ETH = 15819.12RON
1 LTC = 433.97RON
1 XRP = 7.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel