Credite tot mai scumpe. Mircea Coșea: Timpul nu mai lucrează în favoarea României

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
În caz contrar, la toamnă vor fi mișcări sociale necontrolate, atrage atenția profesorul Coșea
În caz contrar, la toamnă vor fi mișcări sociale necontrolate, atrage atenția profesorul Coșea

Profesorul Mircea Coșea a comentat creșterea indicelui ROBOR, care doboară record după record, subliniind, în acest context, că, din păcate BNR și Guvernul României nu colaborează, deși este nevoie de măsuri urgente, pentru că timpul nu mai lucrează în favoarea țării noastre. 

”Banca Națională nu face acest lucru dintr-o ambiție a ei sau dintr-o greșeală. Nu, face acest lucru pentru a putea limita, oarecum, inflația, care, de obicei, se corectează prin dobânzi mai mari. Deci, ceea ce face BNR este o încercare de a mai limita inflația care este extrem de dăunătoare în momentu actual”, a explicat analistul.  

Mircea Coșea a menționată, totodată că, ”această politică monetară are și partea ei negativă. Ridicând dobânzile, înseamnă că scumpești creditul, să aduci la un nivel mai înalt și ratele pe care trebuie să le plătească persoanele cu credite. Dar nu numai, pentru că dacă acel împrumut este luat pentru nevoi productive sau de servicii, această scumpire a ratelor intră în costuri și atunci suntem fiecare care plătim acest lucru. 

Deci, este o măsură care, de obicei, are efect pe termen scurt și care poate să blocheze inflația, dar într-o mică măsură, dar efectele negative nu pot fi neglijate. În țările care au o politică rezonabilă din punctul de vedere al efectelor crizelor există o cooperare foarte intensă, aproape zilnică pe așa-numitul tablou de bord între politica monetară pe care o practică Banca centrală și politica bugetară pe care o practică guvernul”, a arătat expertul.

În România, criza avansează foarte rapid 

La noi așa ceva nu există, BNR și guvernul nu cooperează, a spus profesorul Coșea. ”Banca Națională iese, din când în când cu câte o declarație de atenționare asupra efectelor negative care pot să apară, iar guvernul lucrează foarte, foarte lent sau deloc. Pentru că măsurile ce trebuie luate trebuie să fie foarte urgente. Indiferent dacă suntem de acord cu propunerile domnului Cîțu, indiferent dacă suntem de acord cu propunerile PSD-ului, dacă ar avea așa ceva. Ele trebuie rapid trecute prin coaliție și puse în aplicare, pentru că în România criza avansează foarte rapid, vedem ce se întâmplă: creșterile cresc în permanență, combustibilul crește și el, campania agricolă este periclitată, pentru că fermierii nu au bani pentru combustibil, sunt mari probleme cu transportul internațional. 

Toate aceste lucruri trebuie rezolvate, iar discuțiile de gen politicianist care au loc la guvern între cine este mai important PSD-ul sau PNL-ul cred că trebuie să lase locul unor măsuri economice cât mai rapide. Iar dacă este o coaliție, trebuie să încerce să lucreze împreună, pentru că timpul nu mai lucrează în favoarea României. 

Imobiliarele intră și ele în criză, pentru că nu mai au cum să facă față, construcțiile intră și ele în criză, pentru că s-au scumpit foarte mult materialele de construcție. Deci, lucrurile nu stau pe loc nicăieri. Însă deocamdată, teama mea este cu agricultura, pentru că dacă nu putem să ieftinim sau să dăm anumite subvenții pentru combustibil în agricultură, atunci campania agricolă de primăvară are mari, mari probleme. Or, noi avem nevoie de producție, pentru că este și o criză alimentară.  

Citește și Curs valutar BNR. TOTUL despre LEU și AUR

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412488.12RON
1 ETH = 7901.25RON
1 LTC = 373.98RON
1 XRP = 9.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel