Credite pentru fermieri „DE TREI ORI SUBVENȚIA”

DCBusiness Team |
Data publicării:

CEC Bank în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural lansează finanțările pe baza subvențiilor APIA pe 3 ani. Astfel, fermierii vor putea obține de 2,7 ori subvenția anuală APIA pentru cultivarea suprafețelor, în baza adeverinței APIA aferentă primului an și cu garanția FGCR. 

„Agricultura este un domeniu esențial pentru economia României și provocările din perioada recentă au pus în centrul atenției importanța securității aprovizionării în domeniul alimentar. Prin acest program, CEC Bank sprijină accesul la finanțare al fermierilor, care vor putea accesa credite extinse, în baza subvențiilor APIA pe trei ani– aferente anului în curs și anilor următori, cu costuri avantajoase și cu un mecanism de garantare de stat. Accesul la finanțări este facilitat de garanțiile acordate de Fondul de Garantare a Creditului Rural”, declară Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank.

”Având în vedere dificultățile cu care se confruntă în prezent fermierii, respectiv seceta pedologică precum și creșterea prețurilor la inputuri, la solicitarea ministrului agriculturii și cu sprijinul susținut al domniei sale, s-a reușit într-un timp record, respectiv 3 zile, identificarea și operaționalizarea unui nou produs de garantare ce vine în sprijinul fermierilor, respectiv ”DE TREI ORI SUBVENȚIA”, sprijin ce le va putea garanta asigurarea lichidităților financiare pentru a putea efectua lucrările agricole necesare înființării culturilor din toamna acestui an.”, declara Alina Toma, Director General F.G.C.R.

Prin creditele în baza subvențiilor APIA pe 3 ani pentru cultivarea superfețelor se pot obține sume de 2,7 ori subvenția anuală APIA (90% din subvenția pe fiecare an). Finanțările au o dobândă avantajoasă: ROBOR 6M + 2%, la care se adaugă comisionul de acordare de 0,75% din suma finanțată, perceput o singură dată și comisionul aferent garanției FGCR. Banca nu percepe comision de administrare. Garanțiile FGCR pot acoperi până la 80% din valoarea finanțărilor.

În cazul fermierilor care au accesat deja finanțări în baza adeverințelor APIA pe 2022, se pot obține credite pentru următorii doi ani.

CEC Bank acordă creditele pe baza subvențiilor APIA pe 3 ani fermierilor care cultivă suprafețe agricole mari (minim 50 de hectare) și au un istoric de cel puțin 2 ani (încasare subvenții/finanțări APIA). Mai multe detalii despre creditele pe baza subvențiilor APIA pe 3 ani sunt disponibile aici.

Pentru beneficiarii care nu se încadrează în criteriile de mai sus, respectiv pentru  fermieri care cultivă suprafețe agricole mai mici de 50 de hectare și nu au un istoric de creditare de cel puțin 2 ani, FGCR le recomanda să solicite credite pentru finanțarea capitalului de lucru ce poate ajunge până la 500 mii lei creditul pentru capital de lucru și 1 milion de lei pentru investiții.

Mai multe detalii despre acest produs sunt disponibile pe site-ul FGCR GARANTII PENTRU CREDITE DE VALORI REDUSE (DE MAXIM 500.000 LEI), CU GRAD DE ACOPERIRE CU GARANTII MAI MIC DE 100 % – FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL (fgcr.ro)

 

Despre CEC Bank 

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârșitul primului trimestru din 2022.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking, mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

 

Despre FGCR

FGCR – IFN S.A. este primul fond de garantare din Romania dedicat agriculturii, fiind înființat in anul 1994 și având aproape 30 de ani de activitate susținută pentru dezvoltarea agriculturii si mediului rural.

Principalele obiective ale FGCR – IFN S.A. sunt:

Facilitarea accesului la finanțare al producătorilor agricoli privați și procesatorilor privați de produse agricole; Facilitarea obținerii de către beneficiarii publici ai FEADR a avansurilor necesare implementării investițiilor prevăzute în contractele de finanțare nerambursabilă încheiate cu AFIR; Sprijinirea absorbției fondurilor europene alocate României pentru agricultură; Sprijinirea consolidării exploatațiilor agricole și dezvoltării mediului rural; Stimularea dezvoltării pieței funciare.

Misiunea FGCR este de  a  sprijinii fermierii, producătorii și procesatorii din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii și industriei alimentare, în vederea finanțării de către instituțiile financiare, prin  garantarea creditelor acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469165.98RON
1 ETH = 16310.62RON
1 LTC = 483.01RON
1 XRP = 6.98RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel