"Când vine vorba despre sfaturile financiare, în ultima vreme am vorbit cu mulţi specialişti, am analizat, iar cei mai mulţi dintre ei mi-au spus că nu este momentul să facem credite, că trebuie să aşteptăm, ai ales dacă luăm un credit care depinde de ROBOR sau de anumiţi alţi indicatori financiari. Trebuie să aşteptăm să vedem ce urmează să se întâmple, pentru că un credit care acum ar costa o anumită sumă, peste trei, şase, nouă luni sau un an ar putea fi chiar şi de două ori mai scump.
Acesta este sfatul analiştilor, al celor care lucrează în sfera bancară. Ne spun să analizăm bine înainte de a lua o astfel de decizie. Şi se pare că aceste sfaturi au ajuns deja în piaţă, pentru că vorbeam cu dezvoltatori imobiliari care spuneau că piaţa a cam îngheţat în ultimele două săptămâni. Nu se mai fac atât de multe tranzacţii, nici nu se mai construieşte atât de mult ca urmare a creşterii galopante a preţurilor materialelor de construcţii. Sper ca acesta să nu fie începutul unei crize şi pe zona imobiliară, pentru că ştim bine că sectorul construcţiilor a mers cel mai bine în perioada de pandemie. Sper ca lucrurile să se aşeze.
În concluzie, cred că este bine să analizăm din toate punctele de vedere posibilitatea accesării unui împrumut în perioada următoare", a explicat Elena Cristian într-o intervenţie la Antena 3.
Citeşte şi: Curs valutar, 21 martie. Mişcare NEAŞTEPTATĂ a leului
Moneda naţională s-a apreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9474 lei, în scădere cu 0,07 bani (-0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9481 lei. Leul a câştigat teren şi în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,4777 lei, în scădere cu 0,63 bani (-0,14%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,4840 lei.
În schimb, moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,8143 lei, în creştere cu 2,22 de bani (0,46%), faţă de 4,7921 lei, cotaţia anterioară. Gramul de aur s-a ieftinit, luni, cu 1,3748 de lei (-0,49), până la valoarea de 277,2206 lei, de la 278,5954 lei, în şedinţa precedentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.