COVID. Lista centrelor de TESTARE, organizate în spitale. București și Ilfov

Începe marea testare în Capitală!
Începe marea testare în Capitală!

Ultimele 24 de ore au adus încă 14.088 de cazuri de infectare, în condițiile în care pe perioada zilelor de weekend se înregistrează cele mai puține cazuri din întreaga săptămână.

În contextul creșterii acceleratea numărului de îmbolnăviri, Ministrul Sănătății a luat decizia să înființeze centre de testare pentru pacienții simptomatici COVID.

Centrele vor funcționa pe lângă unele spitale din București și Ilfov și vor putea fi accesate de pacienții cu forme mau puțin grave, care se pot deplasa.

Pacienții vor fi direcționați de către operatorii de la call-center-ul DSPMB, urmând ca, după recoltarea probelor, să se întoarcă acasă.

Pentru pacienţii nedeplasabili sau cei care solicită în mod expres testare la domiciliu, SABIF va asigura în continuare prelevarea probelor biologice şi acordarea asistenţei medicale.

Numărul de telefon al call-center-ului DSPMB este 021.9462

 

Unde sunt centrele care pot face testări COVID

 

*** începând din data de 23 ianuarie:
1. Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (orar 13,00 - 20,00)
2. Spitalul Clinic Filantropia (orar 13,00 - 22,00)
3. Spitalul Clinic de Nefrologie "Dr. Carol Davila" (orar 8,00 - 20,00)
4. Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" (8,00 - 19,00)
5. Spitalul Clinic CF2 (orar non-stop)
6. Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu" (orar 9,00 - 20,00)
7. Institutul Clinic Fundeni (orar 8,00 - 20,00)
8. Spitalul MAI "prof. dr. D. GEROTA" (orar 10,00 - 20,00)
9. Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa" (orar 8,00 - 19,00)
10. Centrul Clinic de Boli Reumatismale "Ion Stoia" (orar 8,00 - 18,00)
11. Spitalul de Pneumoftiziologie "Sf. Ştefan" (orar non-stop)
12. Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş" (orar non-stop)
13. Spitalul Clinic Colţea / Policlinica Vitan (orar 8,00 - 20,00)
14. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "dr. Victor Babeş" (orar 8,00 - 22,00)
15. Spitalul Clinic de Psihiatrie "prof. dr. Alexandru Obregia" (orar 8,00 - 20,00)
16. Spitalul Clinic "prof. dr. Theodor Burghele" (orar 8,00 - 20,00)
17. Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" (orar 8,00 - 20,00)
18. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (orar non-stop)
19. Spitalul Militar de Campanie ROL2 COVID-19 (ANA ASLAN) (orar 8,00 - 19,00)
20. Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov (orar 7,00 - 19,00)

*** începând din data de 25 ianuarie:
21. Spitalul Clinic "Sf. Maria" (orar 8,00 - 20,00)
22. Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting/ Ambulatoriu de specialitate Gara de Nord (orar luni - vineri, 7,00 - 15,00)
23. Spitalul Clinic "Sf. Pantelimon" (orar 8,00 - 16,00, începând din 26 ianuarie)
24. Spitalul Clinic Colentina (orar luni - vineri, 7,00 - 15,00)
25. Spitalul de Psihiatrie Titan "dr. Constantin Gorgos" (orar 8,00 - 15,00)
26. Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "prof. dr. Panait Sîrbu" (orar non - stop)
27. C.E.T.T.T. "Sf. Stelian" (orar 8,00 - 18,00)
28. Spitalul de Obstetrică - Ginecologie Buftea (orar luni - vineri, 8,00 - 20,00).

 

În București rata de infectare a ajuns la 9,50 la mie, în creștere față de rata înregistrată sâmbătă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492255.49RON
1 ETH = 15904.60RON
1 LTC = 618.53RON
1 XRP = 14.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel