COVID-19. SUA întorc pagina. Un SINGUR lucru este foarte clar VIDEO

Mara Ivan |
Data publicării:
Practic, nu se știe nimic
Practic, nu se știe nimic

Statele Unite s-au distanţat de teoria susţinută de fostul preşedinte Donald Trump conform căreia noul coronavirus provine dintr-un laborator chinez şi şi-au exprimat sprijinul pentru experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aflați acum la Wuhan, oraș considerat epicentrul pandemiei. ”Cred clar că, pănă acum, cel puțin, chinezii nu au oferit transparenţa de care avem nevoie”, a spus un oficial al Departamentului de Stat. 

Echipa de anchetatori a OMS aflată în vizită la Wuhan, primul oraş chinez afectat de epidemia de COVID-19, a ajuns la concluzia că ipoteza unei scurgeri din laborator este 'extrem de improbabilă'. Departamentul de Stat, care sub mandatul lui Mike Pompeo a apărat această teorie, a declarat că aşteaptă ancheta completă a experţilor.

'Decât să acceptăm concluzii ce pot fi motivate de orice altceva decât de ştiinţă, mai întâi să vedem unde  duc datele, unde ne duce ştiinţa şi concluziile noastre se vor baza pe acestea', a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. 'Susţinem pe deplin această anchetă', a adăugat el.

Fostul secretar de stat Mike Pompeo, un adversar foarte virulent al Chinei, a aruncat responsabilitatea pandemiei asupra regimului comunist de la Beijing într-un moment în care fostul preşedinte Donald Trump era criticat pe scară largă în plan intern pentru modul de gestionare a crizei sanitare provocate de contaminările cu noul coronavirus.

Acesta a denunţat eforturile Chinei de a ascunde numărul real al cazurilor de infectare şi nu a exclus complet ipoteza ca virusul SARS-CoV-2 să fie fost răspândit în mod deliberat. Cu cinci zile înaintea preluării mandatului de către Joe Biden, Departamentul de Stat a declarat că ştie că cercetători de la Institutul de Virologie din Wuhan s-au îmbolnăvit "înainte de identificarea primului caz al epidemiei, având simptome compatibile atât cu cele ale COVID-19, cât şi cu cele ale unor boli sezoniere comune".

Citește și Experții OMS, în EPICENTRUL pandemiei. Concluzia lor, NEAȘTEPTATĂ

Potrivit actualului purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, este 'foarte clar' că aceste informaţii nu au condus la nicio concluzie, fie ea pozitivă sau negativă. Pe de altă parte, Ned Price a împărtăşit criticile ce vizează caracterul netransparent al modului de comunicare al autorităţilor de la Beijing. 'Cred clar că, cel puţin până acum, chinezii nu au oferit transparenţa de care avem nevoie şi (...) de care are nevoie comunitatea internaţională, astfel încât să putem evita ca acest tip de pandemie să se întâmple din nou', a declarat Price.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 418697.96RON
1 ETH = 7981.59RON
1 LTC = 382.85RON
1 XRP = 10.22RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17413.05-0.11%
BET-BK3250.62-0.22%
BET-EF947.53-0.17%
BET-FI59758.92-1.38%
BET-NG1257.71-0.20%
BET-TR38398.70-0.11%
BET-TRN37323.41-0.11%
BET-XT1488.38-0.25%
BET-XT-TR3226.41-0.25%
BET-XT-TRN3142.79-0.25%
BETAeRO848.611.26%
BETPlus2566.53-0.12%
RTL38865.73-0.12%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel