COVID-19. Situație DRAMATICĂ în Belgia! Măsură disperată

Mara Ivan |
Data publicării:
Pentru salvarea oamenilor, nimic nu pare imposibil
Pentru salvarea oamenilor, nimic nu pare imposibil

Izbucnirea celui de-al doilea val de COVID-19 în Belgia a obligat autorităţile acestei ţări să-i transfere pe unii dintre pacienţii grav bolnavi, dintre care mulţi conectaţi la aparate de ventilaţie, în zonele învecinate ale Germaniei, iar elicoptere-ambulanţă au început să-i transporte marţi pe pacienţii belgieni mai departe pe teritoriul german, informează Reuters.

Operatorul elicopterului îl transportă pe fiecare bolnav de COVID-19 într-un sac mare de plastic transparent, conectat la aparate medicale. Majoritatea pacienţilor transferaţi sunt intubaţi şi ventilaţi.

Belgia a înregistrat printre cele mai mari rate de deces pe cap de locuitor în timpul primului val de COVID-19, în martie-aprilie, iar în prezent înregistrează cea mai mare rată de contaminări confirmate pe cap de locuitor, potrivit Centrului European Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Belgia, ţară cu 11 milioane de locuitori şi 7.231 de bolnavi cu COVID-19 internaţi în spitale, dintre care 1.302 sunt la terapie intensivă şi în unităţile locale de urgenţă, cum este cel din oraşul Liege din estul ţării, şi-a depăşit capacitatea maximă de paturi de terapie intensivă. Ambulanţele au început să-i transporte pe pacienţi în Germania săptămâna trecută şi până acum au fost transferaţi 15 bolnavi. Elicoptere-ambulanţă au început marţi să transfere pacienţi la distanţe mai mari pe teritoriul Germaniei.

Olivier Pirotte, coordonatorul de operaţiuni al Centrului Medical Heliporte, a declarat că transportul pe calea aerului este necesar pentru a reduce timpul de deplasare al pacienţilor. O astfel de călătorie spre oraşul german Munster ar dura cel puţin trei ore pe cale terestră, însă poate fi făcută de trei ori mai repede pe calea aerului şi cu mai puţine şocuri pentru pacienţi.

Citește și COVID-19. Rușii fac un VACCIN, capabil să ucidă DOUĂ BOLI dintr-un foc

Ambasadorul Germaniei în Belgia, Martin Kotthaus, a declarat că noul mecanism a fost înfiinţat pentru a permite transferul pacienţilor din Belgia către spitale din landul german Renania de Nord - Westfalia, unde există mai multe paturi la terapie intensivă.

"În timpul primului val, Germania a avut peste 230 de pacienţi din Italia, Franţa şi Ţările de Jos. Acum, ne-am extins ajutorul către Belgia", a declarat ambasadorul german."Însă, în viitor este posibil ca germani să trebuiască să fie aduşi în Belgia", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412780.20RON
1 ETH = 7854.34RON
1 LTC = 376.09RON
1 XRP = 9.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel