COVID-19. Polonia întră ZONĂ ROȘIE! Anunțul autorităților

Mara Ivan |
Data publicării:
Ce măsuri au decis autoritățile
Ce măsuri au decis autoritățile

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că întreaga ţară intră în ''zona roşie'' începând de sâmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19, relatează AFP.

Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară. În ultimele 24 de ore au fost raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori.

Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbătă în ''zona roşie'', unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice. Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ''tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă'' începând de săptămâna viitoare.

El a îndemnat persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ''Corp de sprijin pentru seniori'', format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea. Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând să se desfăşoare online.

Citește și COVID-19. Panică în lume! Un sondaj scoate ADEVĂRUL la lumină

Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu. Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrâns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.

Premierul Morawiecki a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât ''economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară'', când a fost instituită o izolare totală. PIB-ul Poloniei ar urma să scadă anul acesta cu 3,6%, conform unei prognoze a Fondului Monetar Internaţional (FMI), o situaţie mai bună faţă de alte state din UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.7331
Diferența -0.0336
Zi precendentă 4.7667
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.7331 RON
GBP flag1 GBP = 6.0235 RON
CHF flag1 CHF = 5.3090 RON
AUD flag1 AUD = 2.9458 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.2808 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4487 RON
XAU flag1 XAU = 443.5114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413095.69RON
1 ETH = 10299.94RON
1 LTC = 491.25RON
1 XRP = 11.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17111.21-2.09%
BET-BK3214.20-2.10%
BET-EF930.92-2.07%
BET-FI61453.69-1.09%
BET-NG1238.45-2.25%
BET-TR37733.06-2.09%
BET-TRN36676.42-2.09%
BET-XT1469.78-1.89%
BET-XT-TR3186.13-1.89%
BET-XT-TRN3103.52-1.89%
BETAeRO863.26-1.03%
BETPlus2527.13-1.95%
RTL38086.29-2.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel