Covid-19. Lumea a început să se teamă iar de China. Lista țărilor care impun restricții

Oana Pavelescu |
Data publicării:
China se revarsă iar
China se revarsă iar

China s-ar putea să se redeschidă, permițând celor 1,4 miliarde de locuitori ai săi să vină și să plece în mare parte fără restricții. 

În replică o serie de țări înăspresc măsurile pentru călătorii din a doua cea mai mare economie a lumii, îngrijorate că tsunami-ul de cazuri de acolo ar putea genera noi variante Covid.

Într-o răsturnare completă și surprinzătoare a politicii sale Covid Zero, China a eliminat aproape toate restricțiile privind pandemia practic peste noapte. Acest lucru a făcut ca virusul să se răspândească sălbatic și necontrolat în populația sa, aproape 37 de milioane de persoane fiind posibil să fi fost infectate într-o singură zi, săptămâna trecută.

Începând cu 8 ianuarie, China va renunța, de asemenea, la cerința de carantină pentru cei care călătoresc în străinătate.

China reprezenta, înainte de pandemie, o sursă importantă pentru industria turismului din întreaga lume însă acum țările devin îngrijorate de riscurile unei reapariții a infecțiilor în rândul propriilor populații.

Statele care impun restricții de călătorie

Statele Unite ale Americii

Începând cu 5 ianuarie, Statele Unite vor cere pasagerilor companiilor aeriene care vin din China să prezinte un rezultat negativ la testul Covid-19, indiferent de naționalitate sau de statutul lor de vaccinare.

Călătorii care au fost, de asemenea, în această țară cu 10 zile înainte de plecarea lor spre SUA vor trebui să prezinte fie un test PCR, fie un test antigen negativ, au declarat miercuri oficialii federali din domeniul sănătății. Cerința se aplică, de asemenea, călătorilor din Hong Kong și Macao.

Pasagerii care au fost testați pozitiv cu mai mult de 10 zile înainte de a călători pot furniza documente și dovada recuperării în locul unui rezultat negativ al testului. Companiile aeriene vor trebui să confirme testul Covid negativ sau documentația de recuperare înainte de îmbarcarea în orice zbor către SUA.

Italia

Italia a introdus un test rapid Covid-19 obligatoriu pentru toți pasagerii care vin din China, potrivit unei declarații a Ministerului Sănătății din această țară. Noua măsură se aplică, de asemenea, pasagerilor aflați în tranzit.

Italia, care a fost prima națiune europeană lovită puternic de Covid la începutul anului 2020, îndeamnă și alte țări din regiune să adopte un acord colectiv de testare, având în vedere că fac parte din Spațiul Schengen.

Măsura a fost luată după ce autoritățile din Milano au declarat anterior că aproape jumătate dintre pasagerii a două zboruri din China au fost testați pozitiv pentru virus. Majoritatea nu prezentau niciun simptom.

Taiwan

Persoanele care călătoresc din China continentală în Taiwan în cursul lunii ianuarie vor fi supuse unui test PCR la sosire, potrivit Centrelor pentru controlul bolilor din Taiwan. Cei care vor fi depistați pozitiv vor trebui să respecte o carantină de cinci zile la domiciliu.

Japonia

Guvernul japonez pune în aplicare măsuri de urgență Covid din 30 decembrie pentru a înăspri restricțiile privind călătoriile din China. Autoritățile cer acum ca cei care călătoresc din China continentală și cei care au fost acolo în ultimele șapte zile să efectueze un test Covid la sosire și să stea în carantină timp de o săptămână dacă testul este pozitiv.

Zborurile directe din China continentală, Hong Kong și Macao vor fi acceptate doar pe anumite aeroporturi, iar companiilor aeriene li s-a cerut să nu mărească numărul actual de zboruri.

Malaezia

Malaezia lucrează la îmbunătățirea sistemului său de gestionare digitală pentru a urmări persoanele care au un rezultat pozitiv la testul Covid. Cazurile pozitive vor primi un ordin de supraveghere la domiciliu și un ordin de eliberare în format digital.

India

India a anunțat joi că va impune obligatoriu testul PCR pentru persoanele care vin din China, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Singapore și Thailanda începând cu 1 ianuarie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470773.31RON
1 ETH = 15880.71RON
1 LTC = 469.49RON
1 XRP = 7.34RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel