Covid-19 în România. 1104 cazuri noi în 24 de ore. Situația pe județe

Mara Ivan |
Data publicării:
S-au efectuat peste 7500 de teste
S-au efectuat peste 7500 de teste

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite luni că 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS.

Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 45.902 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. GCS precizează că 25.794 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 3.440 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.

GCS arată că până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.110.534 de teste. Dintre acestea, 7.574 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.877 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 2.697 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 59 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 27 iulie.

Municipiul Bucureşti (167), judeţul Dâmboviţa (131) şi judeţul Argeş (129) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Judeţele cu cele mai puţine cazuri nou confirmate sunt: Călăraşi (1), Vaslui (1), Gorj (1) şi Bistriţa-Năsăud (2). De asemenea, nu există raportări pentru cinci judeţe.

Citește și Bilanț covid-19, România: 1120 de cazuri noi de infectare

Distribuţia pe judeţe a cazurilor noi este următoarea:

* Alba - 11
* Arad - 10
* Argeş - 129
* Bacău - 30
* Bihor - 26
* Bistriţa-Năsăud - 2
* Botoşani - 6
* Braşov - 108
* Brăila - 30
* Buzău - 26
* Caraş-Severin -
* Călăraşi - 1
* Cluj - 62
* Constanţa - 13
* Covasna -
* Dâmboviţa - 131
* Dolj - 34
* Galaţi - 22
* Giurgiu - 9
* Gorj - 1
* Harghita - 4
* Hunedoara - 9
* Ialomiţa - 4
* Iaşi - 14
* Ilfov - 13
* Maramureş - 10
* Mehedinţi - 10
* Mureş - 4
* Neamţ - 8
* Olt - 19
* Prahova - 120
* Satu Mare -
* Sălaj -
* Sibiu - 8
* Suceava - 12
* Teleorman - 4
* Timiş - 19
* Tulcea -
* Vaslui - 1
* Vâlcea - 6
* Vrancea - 21
* Bucureşti - 167

Potrivit GCS, 1.104 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 359859.98RON
1 ETH = 6892.80RON
1 LTC = 331.47RON
1 XRP = 8.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel