COVID-19. Efecte pe TERMEN LUNG după spitalizare

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un foarte amplu studiu
Un foarte amplu studiu

O foarte amplă analiză publicată în revista de specialitate Nature Medicine arată că un bolnav din trei prezintă simptome de COVID-19 mult după spitalizare. 

După spitalizarea pentru COVID-19, cel puțin unul din trei bolnavi și-au văzut starea de sănătate zdruncinată de o manieră durabilă: organe afectate, probleme de ordin psihologic, arată studiul menționat. 

Articolul, care realizează o sinteză a diferitelor lucrări de cercetare apărute recent în spațiul public, evidențiază dintre dificultățile întâmpinate cel mai frecvent de foștii pacienți epuizare, sufocare, anxietate, depresie și stres post-traumatic.

Potrivit cercetătorilor, datele disponibile schițează tabloul unei urgențe de sănătate publică subestimate, iar guvernele trebuie să se preocupe mai mult și să gândească mijloace de rezolvare acetor probleme. Autorii studiului subliniază, că, având în vedere numărul uriaș de date analizate, este clar ”că mai avem mult până la vârful icebergului. Suntem abia la baza lui”, scrie Kartik Sehgal, autorul principal al studiului. 

Citește și Vaccinul Pfizer. Este ceva ce NU S-A SPUS încă

Simptomele cel mai des întâlnite sunt oboseala intensă (53,1%), sufocare (43,4%), dureri de articulații (27,3%) sau în piept (21,7%). Potrivit mai multor studii efectuate în Marea Britanie și în China, între 25% și 30% dintre pacienții au acuzat tulburări de somn mai multe săptămâni după ce s-au vindecat de faza acută a COVID-19. În jur de 20% au vorbit despre căderea părului.

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415435.94RON
1 ETH = 7932.85RON
1 LTC = 384.11RON
1 XRP = 10.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17388.27-0.25%
BET-BK3251.16-0.20%
BET-EF946.05-0.33%
BET-FI60469.94-0.21%
BET-NG1254.89-0.42%
BET-TR38344.06-0.25%
BET-TRN37270.30-0.25%
BET-XT1488.25-0.26%
BET-XT-TR3226.12-0.26%
BET-XT-TRN3142.50-0.26%
BETAeRO848.511.24%
BETPlus2562.65-0.27%
RTL38809.68-0.26%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel