COVID-19. Din ce în ce mai multe gravide nevaccinate, internate la ATI, în SUA

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Sunt din ce în ce mai multe gravide care fac forme grave de COVID-19
Sunt din ce în ce mai multe gravide care fac forme grave de COVID-19

Din ce în ce mai multe femei însărcinate tinere și sănătoase ajung să fie internate în secțiile de terapie intensivă și sfârșesc să nască prematur și nu de puține ori micuții mor de COVID-19.

Medicii de pe întreg teritoriul SUA raportează această tendință, nevăzută în valurile anterioare. Cele mai multe astfel de cazuri fiind în în sud, dar și în state precum California și Washington. Te teritoriul SUA, la data de 14 august, 76,2% dintre femeile însărcinate nu erau vaccinate.

Femeile însărcinate cu Covid-19 au de 15 ori mai multe șanse de a muri, de 14 ori mai multe șanse de a fi intubate și de 22 de ori mai multe șanse de a naște înainte de termen decât cele care nu sunt infectate, potrivit unui studiu publicat luna aceasta în JAMA Open Network. 

Reticența de a se vaccina a fost larg răspândită în rândul femeilor însărcinate, deoarece acestea au fost excluse din studiile clinice pentru vaccinurile Pfizer Inc.-BioNTech SE, Moderna Inc. și Johnson & Johnson. Studiile asupra femeilor însărcinate au început în februarie, iar dovezile nu au arătat un risc crescut de avort spontan în urma imunizării, scrie Bloomberg.

Femeile suferă adesea modificări imune în timpul sarcinii care pot crește vulnerabilitatea la un tip sever de Covid, potențial cu probleme respiratorii, a spus Shweta Patel, obstetrician și ginecolog din Florida.

COVID-19. O pastilă de stomac, potențial tratament? Ce spun experții

Îngrijirea pacientelor cu Covid-19 grav poate fi mai dificilă dacă sunt gravide. O modalitate importantă de a ajuta pacienții aflați în dificultate respiratorie constă în a pune pe cineva pe burtă. „Deși suntem capabili să o facem, din motive evidente devine mai dificil dacă femeia se află într-un stadiu avansat al sarcinii”, a spun medicii.

Medicii trebuie, de asemenea, să mențină nivelurile de oxigen mai mari pentru pacientele însărcinate, deoarece „încercăm să ținem cont de livrarea de oxigen către făt, care este foarte sensibil la schimbările de oxigenare”, a spus Nida Qadir, director la spitalul Roland Reagan.

Tot Nida Qadir a avut grijă de o tânără care a avut o sarcină fără complicații, atletică și perfect sănătoasă înainte de a se infecta cu COVID-19. Femeia a trebuit să-nască prematur, „a fost în pragul morții de mai multe ori” și a stat în spital luni întregi înainte de a putea pleca acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454088.91RON
1 ETH = 16153.99RON
1 LTC = 479.78RON
1 XRP = 10.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel