Covid-19. Copii au un rol major în răspândirea bolii Studiu

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Covid-19: Masca obligatorie pentru copiii cu vârsta de 6 ani
Covid-19: Masca obligatorie pentru copiii cu vârsta de 6 ani

Copii pot fi ''purtători ascunşi'' ai coronavirusului şi pot avea un rol mai mare decât se credea în răspândirea COVID-19, relevă un studiu desfăşurat în două spitale din statul american Massachusetts şi prezentat joi în revista ştiinţifică Journal of Pediatrics, relatează agenţia EFE.

''M-au surprins încărcăturile virale ridicate pe care le-am observat la copiii de toate vârstele, mai ales în primele două zile de infecţie'', spune Lael Yonker, directoarea Spitalului General din Massachusetts (MGH) şi autoarea principală a studiului. Ea a remarcat faptul că încărcăturile virale cu SARS-CoV-2 ale adulţilor internaţi în stare gravă sunt ''semnificativ mai mici'' faţă de cele ale unui ''copil sănătos'', adică infectat, dar asimptomatic.

Pe lângă nivelul încărcăturii virale, cercetătorii de la acest spital şi de la Spitalul General pentru Copii din Massachusetts au examinat expresia receptorului viral şi răspunsul în anticorpi la copiii sănătoşi, la cei care au o infecţie acută cu SARS-CoV-2 şi la un număr mai redus de copii cu un sindrom inflamator multisistemic.

Covid-19. Tratament. Descoperire EXTRAORDINARĂ

''În timpul acestei pandemii de COVID-19 am examinat în principal pacienţii cu simptome şi din acest motiv am ajuns la concluzia greşită că marea majoritate a celor infectaţi sunt adulţi'', semnalează Alessio Fasano, directorul Centrului de Cercetare pentru Imunologie şi Biologie Muconazală de la MGH, care atenţionează că cei mici ''sunt o sursă posibilă de răspândire a virusului şi trebuie ţinut cont de acest lucru în etapele de redeschidere a şcolilor''.

Deşi copiii infectaţi cu COVID-19 nu sunt în cazul acestei boli predispuşi la manifestări clinice la fel de grave ca ale adulţilor, ca purtători asimptomatici sau cu puţine simptome ei pot răspândi virusul inclusiv aducându-l de la şcoală la ei acasă.

Articolul din Journal of Pediatrics subliniază că acesta trebuie să fie un motiv special de preocupare pentru familiile din grupurile socio-economice lovite cel mai dur de pandemie şi pentru familiile în care copiii convieţuiesc alături de vârstnici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența -0.0063
Zi precendentă 4.8347
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499766.10RON
1 ETH = 16025.46RON
1 LTC = 614.56RON
1 XRP = 15.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel