Covid-19. Britaniciii sunt avertizați că ”lucrurile se vor înrăutăți”

Mara Ivan |
Data publicării:
Stați acasă, i-a îndemnat premierul Johnson
Stați acasă, i-a îndemnat premierul Johnson

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut britanicilor să stea acasă şi le-a transmis, într-o scrisoare făcută publică de Downing Street, că vor fi luate măsuri şi mai stricte în lupta împotriva coronavirusului, informează duminică dpa.

"Este important pentru mine să vă spun adevărul - ştim că lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îndrepta", a scris Johnson în scrisoarea care urmează să fie trimisă către 30 de milioane de cămine.

"Ne pregătim aşa cum trebuie şi, cu cât respectăm cu toţii regulile, cu atât mai puţine vieţi vor fi pierdute şi cu atât mai repede viaţa va reveni la normal. În aceste clipe de urgenţă naţională, vă cer, vă rog, rămâneţi acasă, protejaţi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate - n.r.) şi salvaţi vieţi", a scris Johnson.

Citește și Britanicii au descoperit un nou simptom al bolii provocată de covid-19

Statul acasă şi regulile stricte de distanţare socială trebuie respectate, a avertizat premierul britanic, care a contractat şi el virusul. "Aceste reguli trebuie respectate. Deci, dacă oamenii încalcă regulile, poliţia va da amenzi şi va dispersa mulţimile", a adăugat el.

În Marea Britanie - care a amânat impunerea măsurilor de distanţare socială - s-au înregistrat peste o mie de decese de coronavirus şi peste 17.000 de contagieri. Vineri, atât Johnson, cât şi ministrul sănătăţii Matt Hancock au anunţat că au fost testaţi pozitiv la coronavirus, iar prinţul Charles are şi el virusul. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a precizat că are simptome uşoare, inclusiv febră şi o tuse persistentă, motiv pentru care s-a autoizolat şi lucrează de acasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 358133.65RON
1 ETH = 6799.80RON
1 LTC = 330.70RON
1 XRP = 8.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17040.160.44%
BET-BK3158.560.32%
BET-EF928.900.44%
BET-FI60030.830.20%
BET-NG1239.120.96%
BET-TR37576.410.44%
BET-TRN36524.150.44%
BET-XT1461.090.39%
BET-XT-TR3167.250.39%
BET-XT-TRN3085.170.39%
BETAeRO836.060.44%
BETPlus2513.180.39%
RTL38073.830.55%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel