Coronavirus. SUA dublează cheltuielile pentru un VACCIN

Mara Ivan |
Data publicării:
Vaccinurile vor ajunge în Europa la primăvara
Vaccinurile vor ajunge în Europa la primăvara

Statele Unite şi-au dublat investiţia destinată companiei farmaceutice Moderna pentru susţinerea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19, care luni intră în a treia şi ultima fază a testării clinice, relatează duminică AFP.

Guvernul american s-a angajat astfel să suplimenteze cu 472 de milioane de dolari suma de 483 de milioane deja anunţată, a anunţat compania Moderna. Conform acesteia, sporirea finanţării este justificată de faptul că a decis să efectueze un test clinic în faza a treia mult mai amplu decât a prevăzut iniţial.

Vaccinul său experimental, care în prima fază a testării clinice a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari, va începe luni etapa testării pe 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo.

Citește și Coronavirus. Portughezii au creat o MASCĂ MINUNE! Ce face

Statele Unite este ţara cea mai îndoliată de pandemia COVID-19, cu peste 146.000 de decese până în prezent şi cu o creştere continuă a noilor cazuri de infectare. Prin urmare, guvernul american investeşte masiv pentru a găsi o soluţie de imunizare a populaţiei şi a alocat deja 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un alt potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.8074
Diferența -0.0164
Zi precendentă 4.8238
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.8074 RON
GBP flag1 GBP = 5.8878 RON
CHF flag1 CHF = 5.2778 RON
AUD flag1 AUD = 2.9923 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3305 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4215 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 420.3419 RON
Monede Crypto
1 BTC = 508245.15RON
1 ETH = 16009.70RON
1 LTC = 567.08RON
1 XRP = 15.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16926.620.08%
BET-BK3182.560.01%
BET-EF919.540.19%
BET-FI62765.59-0.36%
BET-NG1226.080.01%
BET-TR37326.020.08%
BET-TRN36280.830.08%
BET-XT1461.300.01%
BET-XT-TR3167.730.01%
BET-XT-TRN3085.570.01%
BETAeRO883.780.92%
BETPlus2500.610.08%
RTL37701.320.13%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel