CORONAVIRUS: Guvernul francez prelungește restricțiile până în 2021

Antonia Popescu |
Data publicării:
CORONAVIRUS: Guvernul francez prelungește restricțiile până în 2021
CORONAVIRUS: Guvernul francez prelungește restricțiile până în 2021

Guvernul francez doreşte să poată aplica restricţii de circulaţie, de adunări şi privind deschiderea de localuri până cel puţin pe 1 aprilie 2021, pentru a opri răspândirea noului tip de coronavirus, potrivit unui proiect de lege prezentat miercuri la Consiliul de Miniştri al Franţei, informează AFP.

Aceste restricţii, ce s-ar putea aplica pe întreg teritoriul sau în unele regiuni, vor fi adaptate în funcţie de intensitatea epidemiei.

După un prim val care a făcut 30.000 de morţi în primăvară şi măsuri de izolare impuse la nivel naţional timp de două luni, Franţa trece în prezent printr-un al doilea val de epidemie. În prezent, 2.168 de persoane sunt la terapie intensivă sau reanimare, cel mai mare număr de la mijlocul lui mai, iar 33.885 au murit de COVID-19 de la începutul epidemiei.

Cîțu: Măsurile pe care le-am luat NU au fost perfecte

Începând de sâmbătă, circa 20 de milioane de francezi sunt sub incidenţa interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, de la 21:00 la 06:00. Alte câteva departamente vor intra în alertă maximă joi şi noi metropole vor fi vizate de această interdicţie.

Franţa se află în stare de urgenţă sanitară, restabilită prin simplu decret, în vigoare până pe 16 noiembrie. Extinderea ei dincolo de o lună de zile necesită un vot în parlament.

În proiectul său de lege, guvernul francez vrea să o poată prelungi până pe 16 februarie 2021.

Starea de urgenţă sanitară, impusă în contextul crizei COVID-19, a fost deja decretată pe 23 martie şi pe 10 iulie 2020. Acest regim excepţional autorizează, dacă este necesar, limitarea şi chiar interzicerea deplasărilor, sau instaurarea carantinei parţiale sau totale pentru populaţie.

Adunarea Naţională a Franţei se va reuni în mod excepţional sâmbătă şi duminică pentru a examina acest proiect de lege, ce va fi supus apoi votului în Senat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455337.34RON
1 ETH = 15672.26RON
1 LTC = 502.06RON
1 XRP = 11.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel