Coronavirus. Franța schimbă regulile pentru TURIȘTII străini

Mara Ivan |
Data publicării:
Parisul tot frumos rămâne
Parisul tot frumos rămâne

Testele pentru depistarea coronavirusului nu vor mai fi gratuite pentru turiştii străini care le solicită în Franţa începând cu 7 iulie, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, într-un interviu acordat miercuri portalului Les Echos, relatează EFE.

"Am decis să introducem plata pentru aceste teste din 7 iulie pentru turiştii străini, la preţul de 49 de euro pentru testele PCR şi 29 de euro pentru cele antigen", a explicat Attal.

În Franţa, aceste teste erau acoperite de asigurările de sănătate indiferent de situaţie, inclusiv dacă o persoană prezenta simptome sau intrase în contact cu un caz pozitiv.

Purtătorul de cuvânt al executivului a justificat această decizie prin reciprocitate, având în vedere că astfel de teste "se fac cu plată în majoritatea ţărilor vizitate de turişti".

"Turiştii care vin în ţara noastră au obligaţia de a deţine un certificat sanitar", a reamintit Attal.

Citește și Grecia se sufocă la 44 de grade. Acropola, închisă

Academia Franceza de Medicină a recomandat recent renunţarea la gratuitatea testelor "în interes personal", care se realizează fără ca o persoană să prezinte simptome sau să fi intrat în contact cu o persoană pozitivă.

Guvernul a confirmat că studiază această posibilitate în următoarele luni, mai ales ca o modalitate de stimulare a vaccinărilor.

Costul estimat de Casa de Asigurări de Sănătate din Franţa este de 30 de euro în cazul testelor antigen şi de circa 70 de euro pentru cele PCR de laborator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453867.59RON
1 ETH = 15681.29RON
1 LTC = 484.93RON
1 XRP = 12.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel