Videoclipul, apărut online în contextul în care Germania se confruntă cu o creştere importantă a cazurilor de COVID-19, scoate în evidenţă contrastul dintre sacrificiile modeste ce le sunt solicitate tinerilor din ziua de astăzi - să stea acasă, să evite contactele inutile - cu cele ale germanilor vârstnici, care s-au confruntat cu războaie şi greutăţi reale.
Bill și Melinda Gates vor distribuirea echitabilă a vaccinurilor și mai donează o sumă consistentă
În videoclip este prezentat un bărbat în vârstă, Anton Lehmann, care priveşte înapoi la anul 2020 când, la vârsta de 22 de ani, a fost nevoit să renunţe la petreceri, întâlniri cu fete şi ieşit la băutură cu prietenii. "Când pericolul invizibil ameninţa tot ce ne era drag, ne-am adunat tot curajul şi am făcut ceea ce se aştepta de la noi, singurul lucru corect", spune el. "Adică, nimic", adaugă bărbatul.
Muzica se opreşte şi Anton Lehmann tânăr poate fi văzut stând pe canapea. "Am stat zi şi noapte. Canapeaua a fost frontul nostru de luptă, răbdarea a fost arma noastră", continuă mesajul.
Noua înregistrare face parte dintr-o serie de videoclipuri postate online de purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, în încercarea de a-i determina pe tineri să contribuie la reducerea răspândirii COVID-19, pe fondul temerilor că pandemia ar putea copleşi în curând sistemul sanitar german.
Germania a reuşit să facă faţă pandemiei mai bine decât alte ţări europene, însă în ultima lună a înregistrat o creştere accentuată a numărului de infecţii. Bilanţul cazurilor de COVID-19 a ajuns în prezent la peste 800.000, dintre care 12.500 de decese.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.