Coronabonduri? O poveste lungă cu final necunoscut

Simona Haiduc |
Data publicării:
BCE ar putea începe dezvoltarea unui euro digital până la finalul lui 2023
BCE ar putea începe dezvoltarea unui euro digital până la finalul lui 2023

Crearea unui nou mecanism comun de împrumuri de obligațiuni în zona euro, scenariu evocat de nouă state, ar putea dura chiar și trei ani, a declarat Klaus Regling, președintele Mecanismului european de stabilitate (MES). 

Intervievat de Financial Times, el a arătat că, ”totuși, coronabondurile ar putea fi emise imediat recurcâng la instituțiile de finanțare comune și care există deja”. Dar, și aici sunt unele probleme, a adăugat oficialul.

Franța, Italia, Spania și șase alte țări din zona euro au pledat săptămâna trecut în favoarea creării unui instrument de datorie comună cu scopul de a finanța cheltuielile impuse de lupta împotriva pandemiei de coronavirus și de susținere a întreprinderilor și managerilor, dar propunerea lor s-a lovit de opoziția în special a Germaniei și Olandei.

Citește și Obligațiunile coronavirus, armă împotriva covid-19. Ce se are în vedere

Miniștrii de Finanțe din zona euro au răgaz până la 9 aprilie pentru a prezenta un proiect de plan detaliat pentru susținerea economiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9769
USD
Azi 4.5871
Diferența 0.0213
Zi precendentă 4.5658
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5871 RON
GBP flag1 GBP = 5.9407 RON
CHF flag1 CHF = 5.2010 RON
AUD flag1 AUD = 2.8840 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1902 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4503 RON
XAU flag1 XAU = 447.0466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386146.21RON
1 ETH = 9054.75RON
1 LTC = 428.21RON
1 XRP = 11.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17330.000.16%
BET-BK3265.730.17%
BET-EF941.130.06%
BET-FI62474.75-0.33%
BET-NG1245.940.06%
BET-TR38215.550.16%
BET-TRN37145.400.16%
BET-XT1487.820.14%
BET-XT-TR3225.240.14%
BET-XT-TRN3141.630.14%
BETAeRO867.86-0.92%
BETPlus2557.840.16%
RTL38512.170.16%

Opinii

Protest în fața unuei reprezentanțe Tesla
Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel