Conform normelor legale antipoluare, în Coreea de Sud circa două milioane de vehicule pe motorină, în principal tiruri, trebuie să recurgă la aditivi pe bază de soluţie de uree, care este utilizată şi în fabrici pentru reducerea emisiilor. Şoferii de astfel de vehicule au început să facă stocuri de aditivi după ce luna trecută China a restricţionat exporturile de uree. Între ianuarie şi septembrie, aproape 97% din importurile de uree ale Coreei de Sud au provenit din China, a menţionat Ministerul sud-coreean al comerţului.
Criza ameninţă să împiedice inclusiv transportul de combustibili la benzinării, a notat un reprezentant al uneia din principalele rafinării din Coreea de Sud.
"Dacă benzinăriile nu primesc suficient combustibil, acest lucru poate contribui la creşterea costurilor logistice în aproape toate industriile, ceea ce creşte în final povara resimţită de consumatori, prin creşterea preţurilor la bunurile de consum obişnuite", a explicat acesta.
Un nou medicament anti-COVID-19. Se află în faza a III-a de testare
Impactul crizei ar putea fi însă şi mai mare asupra sectorului industrial, care trebuie de asemenea să folosească uree pentru a scădea poluarea, sau să oprească producţia. Din cele 835.000 de tone de uree importate în 2020 de Coreea de Sud, 34,7% au fost destinate industriei, 9,8% maşinilor şi restul pentru producerea de îngrăşăminte, conform Ministerului Mediului.
Dacă această criză a aprovizionării cu uree persistă, sectorul auto, deja confruntat cu o criză a semiconductorilor şi cu creşteri de preţuri ale materiilor prime, va întâmpina dificultăţi în obţinerea de piese de la furnizori, a spus Lee Hang-koo, consilier la Institutul coreean pentru tehnologia automobilelor.
Marţi, preşedintele sud-coreean a încercat să calmeze aceste temeri, afirmând într-o şedinţă de cabinet că "preocupările excesive" nu sunt necesare şi că ajutorul e pe drum.
Guvernul a dispus livrări de uree din stocurile din sectorul public către domeniile unde se înregistrează lipsuri, iar tot marţi ministrul apărării Suh Wook a declarat într-o comisie parlamentară că armata va împrumuta sectorului civil circa jumătate din stocurile sale de 445 de tone de soluţie de uree pentru vehicule.
Coreea de Sud a contractat alte 200 de tone din Vietnam şi discută cu alte ţări pentru alte 10.000 de tone, suficient pentru producerea a circa 30.000 de aditiv. Un prim transport de 27.000 de litri va fi adus săptămâna aceasta cu un avion militar din Australia.
În 2015, pentru a controla emisiile, Coreea de Sud a introdus obligativitatea folosirii de soluţii cu uree pentru maşinile pe motorină, măsură ce afectează în prezent 40% din vehiculele înregistrate în această ţară. Prin introducerea sistemului SCR, autoturismele nu mai pot porni fără aceşti aditivi şi camioanele au limită de viteză de 20 kilometri pe oră, ceea ce îi determină pe unii şoferi disperaţi să-şi modifice maşinile sau să folosească alte soluţii, au relatat media locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.