Contul de Twitter al șefului rețelei a fost spart de hackeri

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Twitter va încerca să-l oblige pe Elon Musk în instanță să cumpere compania, după ce miliardarul a renunțat la tranzacție
Twitter va încerca să-l oblige pe Elon Musk în instanță să cumpere compania, după ce miliardarul a renunțat la tranzacție

Contul de Twitter al CEO-ului rețelei de socializare, Jack Dorsey, a fost spart de hackery, vineri, și mai multe mesaje au fost postate în numele acestuia, scrie Bild.

Hackerii au spart contul șefului Twitter vineri, în jurul prânzului, și au înpceut să posteze mesaje dintre care unele erau cu tentă rasistă pe când altele făceau referiri la Germania din timpul celui de-Al 3-lea Reich.

Dorsey are 4,2 milioane de fani care au rămas șocați de mesajepe apărute pe contul acestuia.

Twitter a reușit să șteargă toate acele mesaje din concul lui Dorsey după 30 de minute iat conturile care au dat share acelor mesaje au fost blocate.

Elon Musk s-a răzgândit. Cum vrea să încălzească planeta Marte

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că: ”Contul lui Jack Dorsey a fost compromis iar acum efectuăm o investigație”.

După mai bine de o oră, reprezentanții companiei au revenit cu un alt mesaj spunând despre contul șefului Twitter că este din nou securizat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.8074
Diferența -0.0164
Zi precendentă 4.8238
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 501598.71RON
1 ETH = 15838.28RON
1 LTC = 558.36RON
1 XRP = 15.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16997.570.42%
BET-BK3201.480.59%
BET-EF922.980.37%
BET-FI62864.650.16%
BET-NG1228.370.19%
BET-TR37482.480.42%
BET-TRN36432.910.42%
BET-XT1466.390.35%
BET-XT-TR3178.750.35%
BET-XT-TRN3096.310.35%
BETAeRO891.800.91%
BETPlus2510.310.39%
RTL37838.400.36%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel