Controversa pe aurul BNR ia amploare. Cum sunt verificate rezervele

DCBusiness Team |
Data publicării:
Suciu, despre aprecierea EURO la MAXIM ISTORIC. Care este MOTIVUL
Suciu, despre aprecierea EURO la MAXIM ISTORIC. Care este MOTIVUL

Este regretabil că ministrul de Finanţe pune în discuţie statutul rezervei de aur a ţării, fără să ţină cont de documentele oficiale ale băncii centrale referitoare la acest subiect şi în condiţiile în care ar trebui să ştie că garanţia oferită de BNR pentru împrumuturile statului român se bazează şi pe valoarea rezervei de aur, iar această valoare îi permite diminuarea costurilor de finanţare, afirmă purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, citat de Agerpres.

"Banca Naţională a României a făcut un apel public săptămâna trecută prin care îndemna pe toţi cei care se pronunţă în legătură cu rezerva de aur a României să consulte documentele oficiale ale băncii. Cu toate acestea, într-o declaraţie recentă, ministrul de Finanţe, domnul Eugen Teodorovici, a ridicat câteva probleme pe acest subiect, al căror răspuns se găseşte deja în documentele menţionate sau în alte luări de poziţie ale reprezentanţilor BNR.(...) Astfel, costurile de custodie a aurului din străinătate, precum şi alte informaţii legate de rezerva de aur şi valută sunt prezentate an de an în Raportul anual al BNR. Ultimul raport le prezintă în Capitolul 16 Situaţiile financiare ale BNR. Pentru anul 2017, costurile de custodie au fost de 309 mii lei (Raport Anual 2017, pagina 275). Toate aceste evoluţii sunt auditate de firme de audit internaţional, aşa cum este specificat în raportul de audit ataşat Raportului anual.(...) Este regretabil că ministrul de Finanţe pune în discuţie statutul rezervei de aur a ţării, fără să ţină cont de referinţele respective, cu toate că ar trebui să ştie că garanţia oferită de BNR pentru împrumuturile statului român se bazează şi pe valoarea rezervei de aur, iar această valoare îi permite diminuarea costurilor de finanţare", a afirmat purtătorul de cuvânt al BNR.

Citește și: Iohannis ar fi cerut informații de la Finanțe. Teodorovici: Sună-mă pe mine

Potrivit documentului semnat de Dan Suciu, contul de aur deţinut de Banca Naţională a României la Banca Angliei este un cont alocat iar lingourile pot fi identificate în orice moment. Efectuarea de operaţiuni într-un astfel de cont poate fi realizată doar în baza instrucţiunilor de la BNR, aurul din acest cont neputând fi utilizat de către custode.

"Contul de aur deţinut de BNR la Banca Angliei, una dintre cele mai prestigioase şi mai sigure bănci centrale din lume, este un cont alocat, respectiv lingourile aflate în custodie pot fi identificate în orice moment, după numărul unic al barei, greutate şi titlul de fineţe al aurului. Efectuarea de operaţiuni printr-un astfel de cont se realizează numai în baza instrucţiunilor transmise de BNR către Banca Angliei, aurul deţinut în acest cont neputând fi utilizat de către custode. Acest cont a fost deschis înainte de anul 1990. BNR informează lunar în legătură cu evoluţia rezervei de aur prin comunicate de presă iar anual, în Raportul adresat Parlamentului, datele sunt prezentate cu certificarea celor mai importante firme de audit, conform standardelor practicate de băncile centrale europene. BNR monitorizează atent contul de aur şi a efectuat trei acţiuni de verificare până în prezent (în anii 2016, 2017 şi 2018). Următoarea acţiune de verificare a rezervei este programată în a doua parte a acestui an", a explicat Suciu.

Suspiciunile lui Teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri seara, la Antena 3, că reprezentanţii Comisiei de Buget Finanţe din Senat ar trebui să vadă care este situaţia rezervei de aur din afara ţării, precum şi clauzele din contractul de depozitare, iar în felul acesta populaţia se va convinge că nimeni nu vrea să o fure.

"Apropo de aurul acesta. Domnule, cel mai bine ar fi ca în Parlamentul României să se facă o comisie, fie de la Senat, fie de la Cameră, fie amândouă, de fapt Senatul are partea acesta de atribuţii, Comisia de Buget Finanţe, care să spună aşa: domnule, în primul rând lăsăm dincolo că aducem, că nu aducem aurul, dar hai să vedem situaţia reală. Adică, în primul rând, contractul în baza căruia în anul de graţie s-a dus din România aurul unde s-a dus el. Contractul cu toate clauzele. Care sunt costurile de chirie şi mai ales cine dispune de acest aur pentru că în baza lui se garantează, dar nu de noi, ci de cei care au aurul. Şi asta trebuie văzut. Nu cumva aurul de astăzi al nostru este pus gaj, să zic, într-o operaţiune internaţională de către banca respectivă. Pentru că de fapt dacă vedem acel contract vom şti exact", a declarat Eugen Teodorovici.

Săptămâna trecută, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus la Senat o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461795.30RON
1 ETH = 16264.17RON
1 LTC = 501.62RON
1 XRP = 10.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16958.930.60%
BET-BK3170.850.59%
BET-EF920.510.49%
BET-FI61121.41-0.31%
BET-NG1218.030.34%
BET-TR37397.300.60%
BET-TRN36350.120.60%
BET-XT1461.690.47%
BET-XT-TR3168.580.47%
BET-XT-TRN3086.380.47%
BETAeRO869.25-0.30%
BETPlus2506.430.58%
RTL37714.920.56%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel