Contractul pentru Magistrala 6 de metrou, 1 Mai - Tokyo, ar putea fi semnat la sfârşitul lunii februarie - începutul lui martie, spune directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş.
"Cu M6, prima secţiune, 1 Mai - Tokyo, suntem în faza de analiză a documentelor premergătoare semnării contractului. Avem nevoie de clarificări. În primăvara asta semnăm contactul. Noi am transmis solicitare câştigătorului licitaţiei cu termen 15 februarie de a depune documentele premergătoare semnării contractului. Ei le-au înaintat la Metrorex, aceste documente se analizează şi urmează semnarea contractului. Sfârşitul lui februarie - începutul lunii martie, depinde de volumul documentelor. Este un contract foarte important, un contract cu o valoare mare şi atunci sigur noi suntem atenţi şi toată lumea trebuie să ştie că potrivit Legii achiziţiilor trebuie să verificăm aceste documente, după care semnăm", a afirmat Mariana Miclăuş.
Secțiune 1 - 517 milioane de euro, fonduri europene
Ea a subliniat că a fost semnat contractul de finanţare pentru prima secţiune a Magistralei 6, contribuţia Uniunii Europene fiind de 517 milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare.
"În situaţia în care nu s-ar finaliza aceste lucrări (în termenul prevăzut - n. r.), finanţarea nu se pierde şi intră pe Programul Operaţional Transport. Ne vom strădui să finalizăm secţiunea", a daT ea asigurări.
Magistrala 6 de metrou, secţiunea 1 Mai - Tokyo (Băneasa Shopping City), va avea o lungime de 6,6 kilometri, cale dublă şi şase staţii. Iar pentru operarea ei va fi nevoie de minimum 12 trenuri, potrivit clubferoviar.ro.
Secțiune 2, din bani de la buget
În ceea ce priveşte secţiunea 2 din M6, Tokyo-Otopeni, o parte din finanţare este asigurată din împrumutul JICA, respectiv circa 320 de milioane de euro, iar diferenţa de la bugetul de stat.
"La momentul actual nu am informaţii referitoare la alt tip de împrumuturi", a adăugat Mariana Miclăuş, întrebată de unde ar putea veni restul de bani pentru construcţia tronsonului.
În altă ordine de idei, şeful de la Metrorex a făcut referire la investiţiile care sunt prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei aferent anului 2022, scrie Agerpres.
"În ceea ce priveşte componenta de investiţii, am alocat sume pentru Magistrala 5 Râul Doamnei-Eroilor, unde mai avem de finalizat lucrări la accesul de la Academia Militară, extinderea liniei 1 de la Eroilor cu linia 4, care va asigura corespondenţa între M5 şi staţia Eroilor. Am alocat sume prin buget pentru Magistrala 6, avem în derulare contractul de consultanţă, contractul de servicii de cadastru pentru dobândirea prin expropriere sau transfer a imobilelor necesare obiectivului de investiţii. Sunt alocaţi bani în anul 2022 pentru contractul de accesibilizare a staţiilor în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Am semnat contractul, este un contract care cuprinde dotarea staţiilor cu elemente de oţel inoxidabil, dar şi cu panouri Braille. De asemenea, au fost alocate sume pentru secţiunea 2 Eroilor - Piaţa Iancului. Pentru această secţiune avem în derulare contractul de proiectare şi asistenţă tehnică", a precizat Miclăuş.
Potrivit acesteia, atât contractul de accesibilizare a staţiilor de metrou pentru persoane cu deficienţe de vedere, cât şi contractul de proiectare şi asistenţă tehnică pentru secţiunea Eroilor - Piaţa Iancului, beneficiază de o finanţare din fonduri europene.
Directorul general al Metrorex a făcut referire şi la proiectul ce prevede prelungirea Magistralei 4 Gara de Nord până la Gara Progresu.
"În Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă figurăm cu Magistrala M4 Gara de Nord - Gara Progresu, care are 11,94 km. În prezent, pentru că avem studiul de prefezabilitate şi fezabilitate, care a fost finanţat în cadrul programului de cooperare elveţiano-român, acest studiu a fost avizat şi atât în Consiliul Tehnico-Economic al Metrorex, cât şi în Consiliul Tehnico-Economic al ministerului, cât şi în Consiliul Interministerial el a fost aprobat condiţionat de acordul de mediu. Prin urmare, în prezent, se obţin avizele premergătoare acordului de mediu", a explicat ea.
Citește și: Șoferii care parchează lângă trecerea de pietoni vor avea o SURPRIZĂ. Sectorul 5 ia măsuri
Întrebată dacă Metrorex a obţinut certificatul de urbanism de la Primăria Capitalei, Mariana Miclăuş a răspuns: "Suntem la faza de a obţine PUZ-ul".
" După cum ştiţi, linia 4 traversează două UAT-uri - Bucureşti şi Ilfov, intră şi în comuna Jilava. Pentru ambele se solicită certificate de urbanism şi acum suntem la faza de elaborare a PUZ-urilor pentru Bucureşti şi Ilfov. În paralel, se lucrează şi o să finalizăm documentaţia de achiziţie, astfel încât lucrurile să meargă în paralel ca să ne încadrăm în termenul prevăzut în PNRR. În PNRR, până în 2026, avem prevăzute 6 staţii cu 5,4 km lucrări de structură, staţii şi tunel", a adăugat aceasta.
Oficialul Metrorex a estimat că trimiterea documentaţiei pentru licitaţie la ANAP ar putea avea loc spre sfârşitul anului, în funcţie şi de cum se obţine acordul de mediu şi avizele.
"Dacă toate instituţiile vor conlucra într-un ritm mai rapid sigur că până în toamnă sau cât mai curând posibil putem avea şi acordul de mediu. Până în toamnă am putea avea acordul de mediu. S-au deschis toate canalele de comunicaţie. Sperăm că vom conlucra, pentru că este un proiect major, de importanţă pentru România şi cred că este în interesul tuturor ca să-l finalizăm cât mai repede", a susţinut ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.