Statele Unite au acordat vineri o serie de contracte unor concerne producătoare de armamente, printre care un contract de peste 1 miliard de dolari corporaţiei Lockheed Martin, a informat Departamentul Apărării de la Washington, transmite Reuters.
'Acest contract achiziţionează materiale, piese, componente şi eforturile necesare pentru a menţine producţia şi livrarea la timp a 118 avioane F-35 lotul 18 pentru forţele aeriene, corpul puşcaşilor marini, marină, participanţi neamericani ai Departamentului Apărării şi clienţi străini', a precizat departamentul despre contractul de 1,05 miliarde de dolari cu Lockheed Martin.
Anterior în decembrie, Lockheed Martin primise un contract din partea Departamentului Apărării în valoare de 431 milioane de dolari pentru livrarea a noi sisteme de rachete HIMARS şi servicii de suport pentru armata americană şi aliaţii săi străini.
Separat, Boeing a primit un contract cu preţ ferm de 497 milioane de dolari pentru elicoptere CH-47F, cu data estimată de finalizare 30 decembrie 2025, a mai anunţat vineri Pentagonul.
Administraţia SUA va avea o strategie de lucru cu Aliaţii privind regiunea Mării Negre (Ambasada României)
Pentru prima dată, Administraţia americană va avea o strategie de lucru cu Aliaţii privind regiunea Mării Negre, a decis Congresul SUA, legea care conţine această prevedere mergând la promulgare la preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, informează sâmbătă un comunicat de presă al Ambasadei României în SUA.
Congresul SUA a adoptat Legea Omnibus privind alocările bugetare aferente anului fiscal 2023, printre prevederile acesteia căreia se regăseşte solicitarea legislativului american ca, în 6 luni de la promulgarea legii, Secretarul de Stat al SUA, împreună cu şefii altor agenţii federale relevante, să prezinte Congresului o strategie de lucru cu aliaţii NATO din regiunea Mării Negre, pentru aprofundarea relaţiilor economice, consolidarea asistenţei economice şi de securitate pentru statele din regiune, inclusiv prin sprijinirea eforturilor pentru creşterea rezilienţei democratice, menţionează comunicatul.
Prevederea legislativă este rodul unei iniţiative introduse de un grup bipartizan de membri marcanţi ai Congresului american precum senatorii Jeanne Shaheen, preşedinta Subcomisiei pentru Europa şi cooperare regională de securitate din Comisia de relaţii externe a Senatului SUA (democrată), Mitt Romney, membru al Comisiei de relaţii externe a Senatului SUA (republican), dar şi membri ai Camerei Reprezentanţilor precum Mike Turner şi William Keating, precizează ambasada României la Washington.
Elaborarea unei strategii a SUA faţă de regiune va constitui un instrument substanţial şi comprehensiv pe care România îl susţine pe deplin. Consolidarea politicii externe a SUA faţă de regiunea Mării Negre este un proces binevenit în direcţia creşterii angajamentului comprehensiv al SUA faţă de regiune, în domenii strategice precum apărarea, economia, rezilienţa democratică, ceea ce România a susţinut constant, subliniază comunicatul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.