Contestarea amenzii rutiere. Nouă modificare

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Soferii pot vor putea contesta amenzile in județele de domiciliu
Soferii pot vor putea contesta amenzile in județele de domiciliu

Noua propunere legislativă care modifică art.118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi al art.32 alin.(1) din Ordonanţa nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, vizează schimbarea modului în care șoferii sancționați în alt județ decât cel de domiciliu vor putea să conteste sancțiunile primite.

Propunerea legislativă prevede ca șoferii sancționați în alt județ decât cel de domiciliu să poată contesta amenda în județul în care locuiesc, respectiv la judecătoria la care sunt arondați.

"Împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul, după caz, contravenientul, dacă acesta este pe teritoriul României", se precizează în document.

Indecizie. Se pot plăti sau nu amenzile direct la polițiști

Acum, șoferii care vor să conteste o amendă, trebuie să o facă pe raza județului unde a fost constatată contravenția.
Măsura se va aplica numai șoferilor care au domiciliul stabil în România. Pentru șoferii care nu au “domiciliul sau sediul, după caz, pe teritoriul României, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta”.

Noua propunere a fost recent adoptată tacit de senatori și urmează să fie adoptată de Camera Deputaților iar apoi să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451796.91RON
1 ETH = 16149.36RON
1 LTC = 479.30RON
1 XRP = 10.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel