Uniunea Europeană produce și consumă multă ciocolată. România consumă puțin dar produce aproape deloc.
UE a produs patru milioane de tone de ciocolată în 2017 în valoare de 18,3 miliarde de euro în timp ce România este penultima în Uniune cu o producție de doar 200 de milioane de euro mare parte din producția fabricilor grupului Meinl. Mai multe fabrici au fost închise iar unele companii s-au reorientat către Bulgaria sau Ungaria. Kandia și Heidi sunt cele două fabrici ale austriecilor de la Meinl care produc cea mai mare parte a ciocolatei.
În schimb, consumăm ciocolată de aproape 1 miliard de euro pe an conform unor estimări, cea mai mare parte provenind din import. Consumul rămâne încă mic, 2,2 kilograme pe cap de locuitor, jumătate cât Ungaria și o cincime cât Elveția, fiind astfel un indice bun al puterii de cumpărare.
Un studiu din 2012 publicat în New England Journal arată că elvețienii sunt campioni la producția și consumul de ciocolată dar și la premii Noble câștigate.
Germania a produs cea mai multă ciocolată (1,3 milioane de tone, sau 32% din totalul producţiei de ciocolată din UE), urmată de Italia (0,7 milioane de tone, 18%), Franţa şi Olanda (ambele 0,4 milioane de tone, 9%), Marea Britanie (0,3 milioane de tone, 7%), Belgia (0,3 milioane de tone, 6%), Polonia (0,2 milioane de tone, 6%) şi Spania (0,1 milioane de tone, 4%).
În România, singurul etnic român care a câștigat premiul Nobel este George Palade, alți doi câștigători fiind de etnie germană.
Citește și:Marii producători de ciocolată au pornit să cucerească Estul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.