Concediu plătit pentru studii. Un detaliu important, dar neștiut de toți

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
De asemenea, este posibil să dipară o indemnizație
De asemenea, este posibil să dipară o indemnizație

Conform Legii Educației, cadrele didactice beneficiază de un concediu plătit de șase luni pentru elaborarea tezei de doctorat sau a altor lucrări. Întrebarea este ce se întâmplă dacă un doctorand solicită acest o astfel de perioadă de aprofundare a cunoștințelor, reușește să ducă la bun sfârșit teza, dar se înscrie la un alt program de doctorat?

"Cadrele didactice care redactează teza de doctorat sau lucrări în interesul învățământului pe bază de contract de cercetare ori de editare au dreptul la 6 luni de concediu plătit, o singură dată, cu aprobarea consiliului de administrație al unității de învățământ", scrie la art. 268, alin. (1) din Legea educației nr. 1/2011.

Dar dacă se înscrie la alt program de doctorat, cum trebuie interpretată respectiva prevedere? 

"Sintagma „o singură dată” din cadrul art. 268 alin (1) din Legea 1/2011 limitează exercitarea dreptului la o singură situație, fie o teză de doctorat, fie una sau mai multe lucrări, cu încadrarea în intervalul de timp maxim precizat, 6 luni. Situația este practic similară cu cea prevăzută pentru accesul gratuit la un singur program de licență, de master și doctorat - «un singur program»", ne-a explicat Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă.

Cu alte cuvinte, concediul plătit de șase luni acordat fie pentru teza de doctorat, fie pentru lucrări de cercetare sau editare poate fi cerut o singură dată în "cariera" cadrului didactic, indiferent de numărul de programe de doctorat urmate sau de numărul de lucrări elaborate.

Studii de doctorat. Reguli modificate 

Pe de altă pare, există în dezbatere un proiect de lege ce vizează modificarea regulilor actuale după care se desfășoară studiile de doctorat.

O primă schimbare este creșterea duratei acestora de la trei ani, cât este în prezent, la patru ani.

Apare, de asemenea, posibilitatea de a comasa doi ani de studii, la solicitarea doctorandului, cu avizul conducătorului de doctorat și cu aprobarea senatului universitar. Totodată, durata programului de studii universitare de doctorat se va putea și prelungi cu până la doi ani.

Indemnizație eliminată

În altă ordine de idei, cei ce beneficiază în prezent de indemnizație pentru deținerea titlului științific de doctor ar putea avea, pe viitor, venituri mai mici, deoarece, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor, aceste indemnizații vor fi eliminate. Singurele categorii ce ar primi o compensație în acest caz ar urma să fie profesorii universitari și persoanele cu funcții de execuție din domeniul cercetării științifice, care vor beneficia de o majorare a coeficienților de salarizare.

Astfel ar urma să dispară indemnizația lunară pentru deținerea unui titlu științific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, de care beneficiază cei ce dețin titlul științific de doctor, cu condiția desfășurării activității în domeniul pentru care a fost obținut titlul. În acest an, salariul minim brut este de 2.550 de lei.

Totuși, o parte dintre cei care beneficiază acum de indemnizația pentru deținerea titlului științific de doctor vor beneficia de măsuri compensatorii după în vigoare a proiectului de față. Mai exact, atât cei cu funcții de predare în învățământul universitar, cât și cei cu funcții de execuție în domeniul cercetării științifice vor beneficia de creșterea cu 0,5 a coeficienților de salarizare.

Aici vor fi incluși profesorii universitari, conferențiarii universitari, șefii de lucrări (lectorii), asistenții universitari, cercetătorii științifici și asistenții de cercetare științifică, inclusiv cei stagiari.

Citește și Perioada de preaviz: Greșeală frecventă făcută de angajatori

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452142.13RON
1 ETH = 15438.89RON
1 LTC = 477.93RON
1 XRP = 11.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel