CONCEDIERI pe bandă rulantă. Cum vor fi trimiși acasă MII de oameni

Delia Gheață |
Data actualizării: | Data publicării:
Măsura se regăsește într-un proiect de ordonanță
Măsura se regăsește într-un proiect de ordonanță

Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei,mai mult de 8000 de salarați de la Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara vor fi disponibilizaţi. 

În detaliu, este vorba despre 8.060 de angajați ai celor două complexuri, 264 de oameni de la Compania Națională a Uraniului și 30 de la Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului, precizează Antena 3.

Conform proiectului mai sus menționat, persoanele concediate vor primi plăți compensatorii de aproape 916 milioane de lei, pentru o perioadă de până la patru ani. Venind cu precizări, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că anagajații disponibilitați vor primi salariile negociate în contractele de muncă.

"Pentru companiile care sunt în insolvență, cum e CE Hunedoara sau pentru cele care nu pot plăti și demonstrează că nu au sursă de finanțare pentru plata acestor salarii compensatorii, mă refer la Compania Națională a Uraniului, le suportăm de la bugetul Ministerului Energiei, din sursele pe care le avem la dispoziție sau din sursele pentru proiectele de reducere a emisiei de dioxid de carbon, pentru că închiderea de mine înseamnă reducerea emisiilor.

Citește și Factura la gaze. Chirițoiu: Diferenţele ar putea urca la 100 - 200 de lei

Venim și cu venituri de completare, între 24 și 48 de luni pentru toți cei care au minimum trei ani vechime. 

Aceste plăți vor fi date pe toată perioada cuprinsă între 24 și 48 de luni. Dacă oamenii își găsesc un loc de muncă în această perioadă, vor primi o bonificație pentru că își caută și găsesc loc de muncă și participă la cursuri de recalificare jumătate din această formă de venit”, a precizat ministrul Energiei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455131.42RON
1 ETH = 13353.88RON
1 LTC = 610.17RON
1 XRP = 12.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel