Concedieri masive. Fabrică transformată în groapă de distracţie

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Cândva, aici a fost o fabrică
Cândva, aici a fost o fabrică

”Unde mergi? În groapă!” Sună bizar și absurd, dar pentru locuitorii unui cartier din București, totul are sens. Da, foarte mulți se duc acolo unde, coborând multe scări, se află intrarea într-un centru comercial. Un mall ridicat în locul unei renumite fabrici bucureștene.

Primul val de concedieri a avut loc în 1999. Tineri, mai puțin tineri și persoane în prag de pensionare au fost trimiși în șomaj. Chemați de șefi li s-a spus că vor fi dați afară. Unii dintre ei au întrebat de ce, alții, mai timizi, au făcut ochii mari a mirare fără margini, plecând fără putința de a rosti vreun cuvânt. Nu înțelegeau. Salariile se plăteau la timp. Deci, în opinia lor, nu puteau exista probleme financiare. ”Nu ne-au explicat ce și cum și nici după ce criterii s-au făcut concedierile”, povestesc foștii angajați ai Fabricii de Mase Plastice, acum pensionari.

Au fost aproape 1400 de angajați

Au mai rămas destui în cartier. În serile de vară se adună în parc și deapănă amintiri. După ce au fost dați afară, unii au reușit să-și găsească alt loc de muncă, poate chiar mai bănos și sunt mulțumiți pentru ceea ce li s-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Alții însă, din cauza vârtei, au bătut inutil la uși neprienoase. Atunci, au fost furioși, acum merg în groapă, la cumpărături. După cele două valuri de restructurări, din cei aproape 1400 de angajați au rămas 70. A urmat oprirea producției, apoi renașterea fabricii.

Două firme distincte

Întreprinderea a fost readusă la viață. Dar sub alt nume. ProdPlast. Vechea fabrică s-a împărțit în două firme distincte: ProdPlast Imobiliare S.A, care acum se numește Professional Imo Partners S.A. și fabrica ProdPlast, care s-a mutat în Buftea, într-o zonă mai retrasă, unde își poate desfășura activitatea într-un loc potrivit pentru o unitate care produce mase plastice, departe de forfota orașului. E adevărat, Buftea a fost a doua locație după plecarea de la Obor. Prima, în parcul Faur, a fost un eșec, pentru că s-a procedat haotic, fără un plan. Și s-au pierdut clienți.

Povești care merită știute

A fost greu, dar a reușit. Acum, ProdPlast o duce bine. Și angajații o duc bine. Unii sunt dintre cei care au lucrat și la Fabrica de Mase Plastice. Viața lor s-a schimbat odată cu întreprinderea lor, nu a stat pe loc. Pe loc a rămas cartierul unde s-a aflat, oamenii care au muncit aici în trei schimburi. Veneau cu primul tranvai care ieșea în zori de zi pe traseu și plecau cu ultimul care se retrăgea și el la depou.

Citește și Un gigant auto prezent în România, producție-record într-o țară rivală

Astfel de povești, cu tristețe și bucurii, se găsesc, practic, în orice cartier din orașele României, nu doar în București. Dacă e bine să le știm? Desigur, pentru că, de fapt, sunt povești despre părinți și bunici, despre ce a fost și ce este, despre schimbare, despre progres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465878.78RON
1 ETH = 15781.54RON
1 LTC = 430.87RON
1 XRP = 6.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel