La retrogradare. Sancţiuni pentru comunele înfiinţate ilegal

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Multe comune nu au numărul de locuitori necesar pentru acest statut
Multe comune nu au numărul de locuitori necesar pentru acest statut

Numărul comunelor din România s-a mărit cu aproape 200 în două decenii, într-un ritm de opt-nouă comune nou înființate în fiecare an. Înființarea comunelor noi s-a făcut în condițiile în care un mare număr de localități nu mai îndeplinesc criteriile stabilite prin lege pentru statutul de comună. Însă nu există niciun caz în care o comună să fi fost desființat. În pofida depopulării mediului rural, numărul de angajați în administrația locală a crescut, cu costuri suplimentare de la bugetul de stat, care trebuie să asigure subzistența unor localități care nu obțin nici măcar veniturile necesare  plății salariilor celor din primărie.

În anul 1996, existau 2.686 de comune în România, cu o medie de cinci sate pe fiecare comună. În 2018, numărul comunelor a ajuns 2.861. Parlamentul a votat fără să clipească toate propunerile de înființare de comune, propuneri care trebuie validate prin referendumuri locale. În stenogramele dezbaterilor nu există nicio intervenție în care să fie puse sub semnul întrebării utilitatea acestor unități administrativ-teritoriale, deși presupun cheltuieli suplimentare: un consiliu local ai cărui membri trebuie plătiți, la care se adaugă funcționarii primăriilor.

Excesul de comune survine în contextul în care comune deja existente nu mai îndeplineau criteriile legale, lucru evident chiar prin statisitici oficiale. Legea impune un număr de cel puțin 1.500 de locuitori pentru o comună, dar în fiecare județ există un număr apreciabil de localități care nu mai respectă acest criteriu, dar niciun guvern nu a avut curajul, din considerente electorale, să ia taurul de coarne și să recurgă la comasări. De exemplu, după rcensământul din 2012 s-a constatat că în județul Bistrița-Năsăud șase comune trebuiau desființate deoarece avea un număr cuprins între 1.000 și 1.500 de locuitori. În Timiș, situația era și mai gravă. Din cele 10 orașe și 89 de comune, șase orașe și 10 comune trebuiau retragradate. Trei comune aveau un număr de circa 400 de locuitori. Fiecare dintre ele aveau un consiliu local din 10 membri, plus funcționarii din primărie.

Unde-i lege, e tocmeală

Legea 100 din 2007 stabilea noi criterii pentru funcționarea unei comune, mai severe decât legea cu același obiect din 2001, însă guvernele au închis ochii la necesitatea unei reforme a administrației locale. Astfel, pe lângă criteriul populației, un sfert dintre locuitori trebuie să ocupați în activități neagricole, iar numărul de locuințe construite după 1960 trebuie să fie de cel puțin 45%. Pe lângă primărie, școală primară sau gimnazială, stație CFR sau de transport autor, comunele trebuie să dispună și de dispensar, farmacie sau post de poliție. În ultimii ani statul român s-a dovedit incapabil să asigure aceste condiții care depindeau de el, nu de primăriile comunelor. Cel mai grav a fost afectată rețeaua de poliție rurală. De exemplu, în județul Neamț, doar 13 comune din cele 77 au posturi de poliție. 

Citește și: Gheorghe Falcă: Dragnea ne-a reproșat că nu ne gândim la bietele comune

O altă condiție legală este ”potențialul economic care să asigure echilibrul bugetar al comunei”. O condiție vagă, care se referă la capacitatea de autosuficiență a administrației locale. Însă nerespectarea ei este evidentă prin faptul că Guvernul trebuie să stabilească un fiecare an un fond ”pentru echilibrarea bugetelor locale”, prin care sunt luați bani de la localitățile bogate și dați la cele sărace. Dependența de banii de la centru s-a accentuat și mai mult, după ce primăriile au primit, în 2018, dreptul de a-și stabili singure nivelul salarizării. Majoritatea au profitat de acest lucru pentru a stabili lefuri disproporționat de mari în raport cu veniturile localităților, pe baza că statul le va plăti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465690.46RON
1 ETH = 15911.52RON
1 LTC = 425.76RON
1 XRP = 6.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel