Compromisuri cu Rusia. Zelenski vrea referendum în Ucraina

Delia Gheață |
Data publicării:
Președintele Ucrainei este determinat
Președintele Ucrainei este determinat

"Poporul va trebui să se pronunţe asupra unor forme de compromis. Iar în ce vor consta ele (compromisurile) ţine de discuţiile noastre" cu Rusia, a spus liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski.

Orice "compromis" în negocierile cu Rusia menit să pună capăt conflictului va fi supus unui referendum în Ucraina, a anunțat Zelenski într-un interviu pentru un site de ştiri regional ucrainean, preluat de presa internațională. 

"Am explicat-o pentru toate grupurile de negocieri: când vorbiţi despre toate aceste schimbări (ce vor figura într-un eventual acord, n.r.), şi ele pot fi istorice, (...) noi le vom supune unui referendum", a insitat Zelenski. 

Problema NATO

În acest context, el a revenit asupra problemei-cheie a NATO, organizaţie la care ţara sa nu va putea adera. "Am înţeles deja cu toţii. Noi nu suntem acceptaţi (în NATO), pentru că lor (ţărilor membre) le este frică de Rusia. Asta e tot. Şi noi trebuie să ne calmăm şi să spune: 'Ok, este nevoie de alte garanţii de securitate", a subliniat preşedintele Zelenski.

"Sunt ţări în NATO care vor să fie garanţi de securitate (ai Ucrainei) (...), care sunt gata să facă tot ce această Alianţa ar fi trebuit să facă dacă noi am fi fost membri. Şi eu cred că acesta este un compromis normal", a mai spus președintele ucrainean, dând asigurări că ţara sa nu va ceda niciodată în faţa ultimatumurilor din partea Rusiei, iar oraşe precum Kiev, Mariupol sau Harkov nu vor accepta ocupaţia rusă.

''Avem un ultimatum cu puncte în el. 'Urmaţi-l şi apoi noi vom pune capăt războiului'. Ucraina nu poate accepta niciun ultimatum din partea Rusiei'', a spus Zelenski.

Îndemn pentru China

În același timp, șeful diplomației de la Kiev, Dmitro Kuleba, a cerut Chinei "să joace un rol important" pentru a găsi o soluţie care să pună capăt conflictului Ucrainei cu Rusia.

"De decenii relaţiile ucraineano-chineze se bazează pe respect reciproc şi înţelegere. Împărtăşim poziţia Beijingului asupra necesităţii de a găsi o soluţie politică la războiul împotriva Ucrainei şi îndemnăm China, în calitate de putere mondială, să joace un rol important în aceste eforturi", a scris ministrul ucrainean Kuleba pe contul său de Twitter.

Citește și Ajutor militar de peste 1 miliarde de euro pentru Ucraina. Anunțul momentului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3845
Diferența 0.0012
Zi precendentă 4.3833
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3845 RON
GBP flag1 GBP = 5.8531 RON
CHF flag1 CHF = 5.2865 RON
AUD flag1 AUD = 2.8063 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1620 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4211 RON
SEK flag1 SEK = 0.4534 RON
XAU flag1 XAU = 462.1452 RON
Monede Crypto
1 BTC = 418056.81RON
1 ETH = 7966.55RON
1 LTC = 382.33RON
1 XRP = 10.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17417.61-0.08%
BET-BK3254.28-0.10%
BET-EF948.32-0.09%
BET-FI60242.94-0.58%
BET-NG1258.69-0.12%
BET-TR38408.74-0.08%
BET-TRN37333.17-0.08%
BET-XT1490.02-0.14%
BET-XT-TR3229.96-0.14%
BET-XT-TRN3146.25-0.14%
BETAeRO848.561.25%
BETPlus2567.10-0.10%
RTL38871.95-0.10%

Opinii

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel