Companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi în valoare de aproape 3 milioane euro

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

E o amendă procedurală, pentru că nu s-au supus pe deplin inspecţiei, anunţă Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Albalact, Covalact şi Dorna Lactate, parte din grupul francez Lactalis, cu amenzi în valoare de 14.335.002,70 lei (aproximativ 2,9 milioane euro) pentru că au refuzat să ofere acces la unele informaţii în timpul inspecţiilor inopinate derulate în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe piaţa producţiei şi comercializării de unt.

"Când am lansat investigaţia pe unt, am mers la procesatorii de lapte, printre care şi Lactalis, dar Lactalisul e mare, are Albalact, Covalact şi Dorna Lactate. Ei ne-au dat acces la acte, dar documentele au şi un administrator francez, care e angajatul firmei-mamă din Franţa şi n-au vrut să ne dea acces la documentele lui, că aşa le-a spus mama din Franţa, că ne trebuie mandat în Franţa şi noi am constatat că asta e o nesupunere la inspecţie. Ca atare, am dat o amendă Lactalisului şi i-am spus că-i mai dăm şi 30.000 de euro pe zi până primim acces la documente. Între timp, se pare că ne dau ceva acces. Deci, vom opri suma asta să curgă, de 30.000 euro pe zi, dar pe total este o amendă de aproape 3 milioane de euro pentru că n-am avut acces deplin la informaţii. Lucrurile astea sunt importante pentru noi, pentru că, dacă încep firmele să ne spună: 'Nu, la aia nu pot să-ţi dau, asta nu pot să îţi dau, la asta vezi că e serverul în Franţa, la ăla e serverul nu ştiu unde... deci e important pentru noi să fie clar că trebuie să primim acces la tot ce există în firmă şi la ceea ce firma poate să aibă acces. Deci, nu mă interesează că serverul tău e în Bahamas, da? Dacă am mandat judecătoresc pe sediul tău din Bucureşti, intru legal în acela. Deci, chiar dacă e în cloud nu ştiu unde un document, dacă tu poţi să-l accesezi în sediul tău din Bucureşti, trebuie să mi-l dai. Este important să nu acceptăm chestia asta 'Nu, vezi că e în altă ţară, altă jurisdicţie, trebuie să ceri permisiune'. Nu! De asta am fost stricţi cu francezii. Le-am dat şi amendă şi le-am dat şi amenda asta cominatoriu, deci pe fiecare zi, până când se supun cererii noastre. Nu înseamnă că-s vinovaţi, poate că nu o să găsim vinovaţi pentru unt, nu ştiu fapta în sine dacă va fi. Asta e o amendă procedurală, pentru că nu s-au supus pe deplin inspecţiei", a explicat Chiriţoiu, la o conferinţă organizată la Sinaia.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, amenzile au fost aplicate astfel: Albalact - 9.913.038,57 lei (aproximativ 2 milioane de euro), Covalact - 2.446.524,01 lei (aproximativ 495.000 de euro) şi Dorna Lactate - 1.975.440,12 lei (aproximativ 400.000 de euro).

"Instituţia a aplicat aceste sancţiuni pentru că aceste trei companii nu au acordat acces inspectorilor de concurenţă la anumite conturi de e-mail sau corespondenţe utilizate de angajaţii sau reprezentanţii firmelor, în cadrul inspecţiei inopinate desfăşurate în perioada 28 - 30 martie 2023. Pentru a determina companiile să ofere acces la informaţii, s-au impus acestora amenzi în valoare totală de 130.913,27 lei pentru fiecare zi de întârziere, sumă calculată de la data comunicării sancţiunii până la data la care vor permite accesul reprezentanţilor instituţiei la informaţiile şi documentele solicitate", se spune în comunicat.

Autoritatea de concurenţă a declanşat, la sfârşitul lunii martie a acestui an, trei investigaţii privind posibile înţelegeri de stabilire a preţurilor pe pieţele producţiei şi/sau comercializării de ulei de floarea soarelui, unt şi zahăr.

În cadrul celor trei investigaţii, s-au desfăşurat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale mai multor firme de pe piaţa producţiei şi comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar şi de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact SA, Covalact SA şi Dorna Lactate SA), Friesland România SA, Lacto Food SRL şi Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

În ceea ce priveşte piaţa fabricării şi comercializării de zahăr, s-au derulat inspecţii la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL şi Lucsor Impex SRL.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor, subliniază Consiliul Concurenţei.

Potrivit legii concurenţei, inspectorii de concurenţă pot solicita orice fel de informaţii legate de obiectul investigaţiei, iar companiile care refuză să coopereze cu instituţia sau care obstrucţionează activitatea acesteia în desfăşurarea investigaţiilor sunt sancţionate cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii.
Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456965.43RON
1 ETH = 16004.24RON
1 LTC = 495.90RON
1 XRP = 10.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel