Companii, amendate pentru trucarea unor licitaţii

Mara Ivan |
Data publicării:
Era vorba de marcaje rutiere
Era vorba de marcaje rutiere

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 3,1 milioane de lei (aproximativ 667.000 euro) patru companii pentru trucarea unor licitaţii privind achiziţionarea de indicatoare rutiere şi/sau lucrări de marcaje rutiere, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă.

Astfel, Vesta Investment a primit o amendă de 725.267 lei, Helvespid a fost sancţionată cu 21.843 lei, Loial Impex, cu 1.504.279 lei, iar Girod Semnalizare a fost amendată cu 930.795 lei.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a vizat atât licitaţii publice, organizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere sau alţi administratori de drumuri (consilii locale, de exemplu), cât şi licitaţii private, organizate de antreprenorii de lucrări de reabilitare, modernizare, construcţie de drumuri publice, care erau obligaţi să asigure şi semnalizarea rutieră.

În cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat existenţa a două înţelegeri anticoncurenţiale, ce au avut ca scop eliminarea concurenţei prin coordonarea comportamentului companiilor în cadrul licitaţiilor publice şi/sau private.

Citește și Consiliul Concurenţei amendează Netcity Telecom SRL. Ce s-a întâmplat

Vesta Investment, Helvespid şi Loial Impex au făcut schimb de informaţii sensibile concurenţial şi şi-au adaptat comportamentul în contextul participării la licitaţii, fie ca ofertanţi individuali, fie ca membri ai unei asocieri, astfel încât să nu se concureze între ele. Eliminarea concurenţei a condus la atribuirea contractelor pentru indicatoare rutiere şi/sau lucrări de marcaje la preţuri mai mari, în perioada 2010-2017.

De asemenea, în perioada 2009 - 2016, firmele Girod Semnalizare Rutieră şi Loial Impex şi-au adjudecat contractele la preţuri mari, deoarece şi-au coordonat comportamentul şi au depus oferte astfel încât să nu se concureze la licitaţiile (publice sau private) de comercializare a indicatoarelor rutiere.

În cadrul procedurii de clemenţă, Vesta Investment şi Loial Impex au furnizat o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă la probarea faptei şi, ulterior, au recunoscut fapta anticoncurenţială, beneficiind, prin urmare, de o reducere a amenzii.

De asemenea, Helvespid a recunoscut încălcarea Legii concurenţei, fapt ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia. În perioada investigată, companiile Helvespid şi Girod Semnalizare Rutieră furnizau doar indicatoare rutiere, iar Vesta Investment şi Loial Impex realizau marcaje rutiere, dar furnizau şi indicatoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455846.40RON
1 ETH = 15878.16RON
1 LTC = 498.39RON
1 XRP = 12.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel