Companie prezentă și în România vrea să se extindă pe piața din SUA

Simona Haiduc |
Data publicării:
Este un pas important pentru grupul Engie
Este un pas important pentru grupul Engie

Compania franceză de utilităţi Engie SA ia în considerare preluarea Emcor Group Inc, pentru a se extinde pe piaţa din SUA, a anunţat Bloomberg sâmbătă, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. 

Engie lucrează cu consilierii pentru a ajunge la un acord privind preluarea grupului american de instalaţii mecanice şi electrice. Încă nu a fost luată nicio decizie iar compania franceză ar putea renunţa la preluare, susţine Bloomberg.

Reprezentanţii Engie şi ai Emcor nu au răspuns pentru comentarii. Informaţia vine după ce luna aceasta un consorţiu condus de Engie a câştigat în Brazilia licitaţia pentru preluarea Transportadora Associada de Gas SA (TAG), care deţine 4.500 de kilometri de gazoducte, de la gigantul energetic brazilian Petrobras, cu o ofertă de 8,6 miliarde de dolari.

Citește și Engie se extinde. Tranzacție de peste 8 miliarde de dolari

Tranzacţia va ajuta Engie să se extindă într-un sector aflat în creştere rapidă, în timp ce Petrobras îşi va reduce datoria. "Achiziţionarea TAG este o tranzacţie majoră pentru Engie în Brazilia, o piaţă cheie pentru grup, unde suntem prezenţi de 23 de ani", a afirmat directorul general Isabelle Kocher.

Pe piaţa din România, Engie este prezentă în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410348.03RON
1 ETH = 7776.04RON
1 LTC = 371.43RON
1 XRP = 9.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17433.590.34%
BET-BK3253.070.19%
BET-EF949.460.36%
BET-FI60692.830.16%
BET-NG1259.310.42%
BET-TR38443.980.34%
BET-TRN37367.430.34%
BET-XT1492.330.30%
BET-XT-TR3234.960.30%
BET-XT-TRN3151.110.30%
BETAeRO848.950.79%
BETPlus2570.010.32%
RTL38920.870.36%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel