Compania Naţională de Drumuri anunţă posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei

Antonia Popescu |
Data publicării:
Compania Naţională de Drumuri anunţă posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei
Compania Naţională de Drumuri anunţă posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei

CNAIR informează transportatorii rutieri asupra posibilelor restricții de circulație care vor fi instituite, ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, a anunţat conducerea companiei într-un comunicat de presă.

Compania Naţională de Drumuri anunţă posibile restricţii de circulaţie din cauza caniculei.

„Măsura va fi adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua  rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, explică CNAIR în comunicatul de presă.

Meghan și Harry pot răsufla ușurați în privința fiicei lor Lilibet

Conform articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, administratorul drumului „poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, cu excepţia:

•           transporturilor de persoane;

•           transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

•           vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

•           transporturi funerare;

•           transporturi poştale;

•           transporturi de echipamente de prim ajutor;

•           transporturi pentru distribuire de carburanţi;

•           transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

•           transporturi pentru tractări vehicule avariate;

•           transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

•           transporturi apă îmbuteliată;

•           transporturi produse provenite din exploatări agricole;

•           transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”

Pentru a minimiza efectele caniculei asupra rețelei rutiere naționale și asupra conducătorilor auto, CNAIR va întreprinde toate demersurile legale și logistice posibile, seturi suplimentare de semnalizare și/sau stabilirea unor variante de ocolire în colaborare cu autoritățile publice locale, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415561.04RON
1 ETH = 7926.01RON
1 LTC = 383.10RON
1 XRP = 10.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17445.560.08%
BET-BK3260.020.07%
BET-EF949.390.02%
BET-FI60575.83-0.03%
BET-NG1260.120.00%
BET-TR38470.370.08%
BET-TRN37393.080.08%
BET-XT1492.970.06%
BET-XT-TR3236.350.06%
BET-XT-TRN3152.470.06%
BETAeRO841.190.37%
BETPlus2570.620.04%
RTL38929.200.05%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel