Compania germană Uniper vrea despăgubiri de la Gazprom

Mara Ivan |
Data publicării:
Este o decizie fermă
Este o decizie fermă

În acest scop intenționează să se adreseze unui tribunal din Suedia. 

Compania germană de utilităţi Uniper analizează posibilitatea de a demara procedurile legale la un tribunal de arbitraj din Suedia, prin care să solicite despăgubiri în valoare de mai multe miliarde de euro de la grupul rus Gazprom, din cauza unor întreruperi nejustificate în livrările de gaze, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Uniper, principalul importator de gaz rusesc din Germania, a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvat de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.

Tribunalul de arbitraj de la Stockhom, unde potrivit surselor intenţionează Uniper să îşi formuleze solicitarea de despăgubiri, are experienţă în disputele pe tema contractelor de gaze încheiate de Gazprom şi alte companii energetice precum PGNiG din Polonia şi Naftogaz din Ucraina.

În calitate de cea mai importantă victimă a crizei energetice din Europa, Uniper a anunţat anterior că analizează care sunt procedurile legale pe care le poate demara împotriva Gazprom şi printre acestea se numără şi procedurile de arbitraj.

În mod normal, astfel de proceduri se întind pe mai mulţi ani până când se ajunge la un verdict.

"Desigur că Uniper va examina astfel de solicitări de despăgubiri vizând Gazprom şi dacă va considera că există şanse mari de succes, va încerca să le pună în aplicare", a informat Uniper într-un comunicat de presă.

Grupul rus Gazprom, care în prezent nu mai livrează gaze via conducta Nord Stream 1, după ce începând din luna iunie livrările au fost reduse semnificativ, a decis să invoce o clauză de tip "forţă majoră" cu privire la livrările de gaze. Aceasta este o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla.

Însă, punctul de vedere al Gazprom a fost respins de Uniper. Compania de utilităţi a informat că reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom, cel mai important furnizor al său, a adus Uniper în pragul colapsului şi reprezintă principalul motiv pentru care sprijinul oferit de Guvernul german a urcat la 19 miliarde de euro.

Citește și Putin, amenințări pe față: Tăiem gazele definitiv!

Plafonarea preţurilor ar fi "o decizie absolut stupidă", "o prostie", a declarat liderul de la Kremlin în cadrul unui forum economic la Vladivostok (Orientul Îndepărtat al Rusiei).

"Dacă ţările europene vor să renunţe la avantajele lor competitive, este la latitudinea lor să decidă", a avertizat el. Dar "nu vom livra absolut nimic dacă este împotriva intereselor noastre, în acest caz economice. Nici gaz, nici petrol, nici cărbune (...). Nimic", a adăugat el, pe un ton ferm.

"Nu vom furniza nimic în afara cadrului contractelor" semnate cu ţările importatoare, a subliniat Putin în faţa mai multor lideri economici ruşi şi asiatici, denunţându-i "pe cei care încearcă să ne impună propria lor voinţă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389826.10RON
1 ETH = 8637.55RON
1 LTC = 380.31RON
1 XRP = 9.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel