Comisia Europeană renunță la o ștampilă. Veste bună pentru acești români

DCBusiness Team |
Data publicării:
Toate procedurile se simplifică
Toate procedurile se simplifică

Începând din 16 februrie, întră în vitoare noile norme ale UE vizând reducerea costurilor şi a formalităţilor pentru cetăţenii care locuiesc în afara ţării lor de origine, a anunţat Comisia Europeană. În prezent, cetăţenii care se mută sau locuiesc în alt stat din UE trebuie să obţină o ştampilă pentru a demonstra că documentele lor oficiale (cum ar fi, certificate de naştere, căsătorie sau deces) sunt autentice. Aproximativ 17 milioane de cetăţeni ai UE se află în această situaţie.

În temeiul noului regulament, această ştampilă şi procedurile birocratice legate de obţinerea sa nu vor mai fi necesare atunci când se prezintă autorităţilor dintr-o ţară a UE documente oficiale emise într-un alt stat membru. Pe baza noilor norme, în multe cazuri, cetăţenii nu vor mai fi nevoiţi să furnizeze o traducere legalizată/oficială a documentului lor oficial. În acelaşi timp, regulamentul prevede garanţii solide pentru prevenirea fraudei.

Noile norme pun capăt mai multor proceduri birocratice: documentele oficiale (de exemplu, certificatele de naştere, de căsătorie sau de atestare a absenţei cazierului judiciar) emise într-o ţară a UE trebuie să fie acceptate ca autentice de către autorităţile altui stat membru, fără să fie necesară o ştampilă de atestare a autenticităţii. De asemenea, regulamentul adoptat suprimă şi obligaţia impusă cetăţenilor de a furniza în toate cazurile o copie certificată şi o traducere autorizată a documentelor lor oficiale. Cetăţenii pot solicita un formular standardizat multilingv, disponibil în toate limbile oficiale ale UE, urmând a fi prezentat ca instrument util pentru traducerea documentelor oficiale respective, care să fie ataşat la acestea, evitându-se astfel cerinţa traducerii lor.

Garanții împotriva fraudei

Regulamentul stabileşte garanţii împotriva fraudei: în cazul în care o autoritate destinatară are îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea unui document oficial, va putea verifica autenticitatea acestuia cu autoritatea emitentă din cealaltă ţară a UE prin intermediul unei platforme IT existente, Sistemul de informare al pieţei interne (IMI).

Citește și Pensie suplimentară pentru românii care au lucrat în străinătate

Noul regulamentul se referă numai la autenticitatea documentelor oficiale, prin urmare statele membre vor continua să aplice normele lor naţionale privind recunoaşterea conţinutului şi a efectelor unui document oficial eliberat într-un alt stat membru al Uniunii.

Regulamentul vizează documente oficiale referitoare la: naştere, faptul că o persoană este în viaţă, deces, nume, căsătorie, inclusiv capacitatea de căsătorie şi starea civilă, divorţ, separarea de drept sau anularea căsătoriei, parteneriatul înregistrat, inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat şi statutul de parteneriat înregistrat, desfacerea unui parteneriat înregistrat, separarea de drept sau anularea unui parteneriat înregistrat, filiaţie, adopţie, domiciliu şi/sau reşedinţă, cetăţenie, absenţa cazierului judiciar şi dreptul de a vota şi de a candida la alegerile locale şi la alegerile pentru Parlamentul European.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7329
Diferența 0.0450
Zi precendentă 4.6879
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7329 RON
GBP flag1 GBP = 5.9824 RON
CHF flag1 CHF = 5.3176 RON
AUD flag1 AUD = 3.0575 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3789 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4286 RON
XAU flag1 XAU = 387.3649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 423277.02RON
1 ETH = 14663.66RON
1 LTC = 392.78RON
1 XRP = 3.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17630.25-0.25%
BET-BK3295.05-0.33%
BET-EF945.39-0.26%
BET-FI60508.43-0.16%
BET-NG1240.21-0.24%
BET-TR38883.14-0.25%
BET-TRN37793.96-0.25%
BET-XT1510.41-0.24%
BET-XT-TR3274.59-0.24%
BET-XT-TRN3189.64-0.24%
BETAeRO941.32-0.08%
BETPlus2607.94-0.26%
RTL39039.00-0.20%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel