Comisia Europeană, dispusă să crească importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA în schimbul scăderii taxelor vamale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey
Cargo GNL / sursa foto: Freepik.com / sharpiloandrey

Comisia Europeană, dispusă la negocieri cu SUA.

Comisia Europeană a transmis marţi că este dispusă să negocieze sporirea importurilor de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, aşa cum a sugerat preşedintele american Donald Trump pentru ca acesta să accepte reducerea taxelor vamale pe care le-a anunţat săptămâna trecută, precizând însă că nu Bruxellesul discută şi semnează contractele, ci companiile interesate, deşi politica energetică a UE este influenţată de executivului comunitar, relatează agenţia EFE.

"Jumătate din gazul nostru natural lichefiat (GNL) vine deja din SUA şi suntem dispuşi să achiziţionăm mai mult, să colaborăm cu administraţia Donald Trump, suntem dispuşi să negociem cu SUA", a declarat la o conferinţă de presă purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru sectorul energetic, Anna-Kaisa Itkonen.

Totuşi, ea a subliniat că executivul executivul comunitar "ca atare nu este un jucător pe piaţă", la o zi după ce Trump a respins oferta europeană de taxe vamale reciproce zero pentru produsele industriale şi a semnalat că ar putea accepta o diminuare a taxelor vamale de 20% (25% pentru autovehicule, oţel şi aluminiu) pe care le-a decis săptămâna trecută contra Uniunii Europene numai dacă aceasta va cumpăra din SUA produse energetice în valoare de 350 de miliarde de dolari, sumă ce reprezintă deficitul comercial al SUA în comerţul cu UE.

"Nu am negociem niciunul dintre aceste contracte. Ceea ce putem face în mod concret este să revizuim procedurile de certificare pentru infrastructura de GNL şi să analizăm opţiunile de agregare a cererii', a adăugat aceeaşi purtătoare de cuvânt.



Uniunea Europeană şi-a stabilit un obiectiv - neobligatoriu pentru statele membre - de a elimina complet importurile de gaze naturale ruseşti până în anul 2027, în contextul deteriorării relaţiilor cu Rusia după invazia în Ucraina. Însă unele state membre nu au reuşit să-şi diversifice substanţial importurile energetice. Mai mult, importurile de gaze ruseşti în UE au crescut anul trecut, după ce scăzuseră în 2023.

În urma invaziei ruse în Ucraina şi a sabotării conductelor Nord Stream, UE a adoptat o politică de reducere a importurilor de gaze naturale ruseşti, care au fost înlocuite parţial de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din SUA. Aduse cu nave transportatoare de gaz, aceste gaze sunt însă mai costisitoare decât gazele naturale transportate prin conductele existente.

Or, blocul comunitar are nevoie de energie la preţuri reduse pentru a-şi menţine industriile competitive în concurenţa cu rivalii din China şi SUA, unde costurile energiei sunt de câteva ori mai mici.

Anul trecut, 16,1% din petrolul consumat în UE a fost achiziţionat din SUA. De asemenea, 45,3% din GNL-ul importat anul trecut de UE provine din SUA. Alţi furnizori importanţi de GNL pentru ţările UE mai sunt Rusia (17,5%) şi Norvegia (13,5%), aceasta din urmă fiind de asemenea furnizorul a 45,6% din gazul natural importat de UE prin conducte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3806
Diferența -0.0075
Zi precendentă 4.3881
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3806 RON
GBP flag1 GBP = 5.8128 RON
CHF flag1 CHF = 5.3588 RON
AUD flag1 AUD = 2.7898 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1503 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4118 RON
SEK flag1 SEK = 0.4460 RON
XAU flag1 XAU = 465.3330 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371199.87RON
1 ETH = 7035.33RON
1 LTC = 330.74RON
1 XRP = 9.23RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17060.58-0.26%
BET-BK3177.87-0.15%
BET-EF929.94-0.32%
BET-FI60122.550.17%
BET-NG1234.24-0.23%
BET-TR37621.44-0.26%
BET-TRN36567.91-0.26%
BET-XT1462.66-0.23%
BET-XT-TR3170.66-0.23%
BET-XT-TRN3088.48-0.23%
BETAeRO842.520.61%
BETPlus2517.70-0.24%
RTL38095.45-0.24%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel