Comerțul exterior al Germaniei: Polonia depășește China

Simona Haiduc |
Data publicării:
Tranport de mărfuri
Tranport de mărfuri

În prima jumătate a anului, exporturile germane către Polonia le-au depășit pe cele destinate Chinei. Țara vecină este acum a patra piață de export pentru antreprenorii germani.

Publicitate

Exportatorii germani au vândut mai multe mărfuri către Polonia decât către China în prima jumătate a anului curent. Potrivit ultimelor date oficiale, volumul exporturilor către această țară europeană s-a ridicat la 48,4 miliarde de euro, în creștere cu 6% față de aceeași perioadă a anului 2023.

Exporturile către China au ajuns la 48,2 miliarde de euro, în scădere cu 2,7% conform analizei Comitetului German pentru Relații Economice cu Europa de Est, un grup de lobby care vizează promovarea comerțului dintre Germania și Europa Centrală și de Est.

Unde se află România

Conform statisticilor, Polonia este principalul partener comercial al Germaniei din rândul țărilor est-europene. Cehia, cu exporturi de 27,1 miliarde de euro, ocupă locul al doilea, după Ungaria (17,3 miliarde), România (11,8) și Slovacia (9,2). La nivel global, Polonia este acum a patra cea mai importantă piață de export pentru industria germană.

Un succes remarcabil

Exporturile germane către țările est-europene au crescut ușor, până la 145 de miliarde de euro în perioada de referință, în timp ce vânzările în alte părți au scăzut. Pentru Cathrina Claas-Muehlhaeuser, șefa Comitetului, vorbim despre un succes remarcabil în ceea ce privește diversificarea urgentă a economiei germane, care dorește mai ales să-și reducă dependența față de China.

Cu ochii spre Est

Reprezentând aproape 19% din comerțul exterior german, țările est-europene au devenit un pilon al economiei europene axate pe export, a comentat ea. „Acest lucru trebui esă încurajeze noua Comisie Europeană și țările candidate să continue fără întârziere extinderea Uniunii Europene spre est și sud-est”, a argumentat ea într-un interviu acordat agenției Reuters.

Semne de epuizare

Dacă Germania câștigă și mai multă influență în Europa de Est, mașina germană de export dă semne de epuizare. În iunie, exporturile au scăzut cu 3,4% față de luna precedentă. Este al doilea declin la rând de peste 3% și cel mai mare înregistrat de la sfârșitul anului 2023. Tot în primul semestru, vânzările în străinătate au scăzut cu 1,1%, până la 798,8 miliarde de euro. Importurile s-au redus și ele cu 6%, la 658,9 miliarde.

Rezultate slabe 

În raportul său lunar, Ministerul German al Economiei a estimat că dezvoltarea comerțului exterior ar urma să rămână „moderată în viitorul apropiat”. „Cele mai recente date privind exporturile de bunuri și servicii sunt din nou dezamăgitoare, iar primii indicatori pentru companiile germane din străinătate sunt, la rândul lor, destul de slabe”, se arată în comunicatul ministerului. Slăbiciunea economiei germane este mai persistentă decât se anticipa inițial, a comentat ministrul Economiei, Robert Habeck.

Diferență mare de creștere

Pe lângă lipsa de impuls din economia chineză, ministrul a citat „lipsa investițiilor în infrastructură și un răspuns întârziat la deficitul de muncitori calificați” pentru a explica aceste rezultate. Între timp, o creștere puternică a Poloniei aduce beneficii Germaniei.

Polonia a înregistrat de fapt cea mai mare creștere anuală și trimestrială a PIB-ului din Uniunea Europeană în al doilea trimestru al anului 2024, potrivit cifrelor Eurostat. În termeni anuali, economia poloneză a crescut cu 4%, în timp ce Germania și-a văzut economia în declin cu 0,1%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 456512.32RON
1 ETH = 15865.88RON
1 LTC = 486.16RON
1 XRP = 10.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel