Codul rutier. Modificări majore. Sancțiuni mai mari pentru două situații

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Sacțiuni mai mari pentru depășiri neregulamentare și consum de alcool
Sacțiuni mai mari pentru depășiri neregulamentare și consum de alcool

Două noi modificări aduse Codului rutier (OUG 195) au fost adoptate tacit de Senat iar acum urmează să fie dezbătute și votate de Camera Deputaților.

Modificările vizează sancțiunile pentru depășirea neregulamentară și consumul băuturilor alcoolice la volan.

Pentru cazul depășirii prin locuri nepermise modificare prevede trecerea la o clasă superioară de sancțiune de la amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, la sancţionarea cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

De asemenea, ”în cazul condusului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai sub influenţa băuturilor alcoolice, se propune ca sancţiunea complementară a suspendării permisului să se dispună pentru o perioadă de 1 an de zile, pe legislaţia actuală perioada maximă de suspendare fiind de 90 de zile.”

Amenzi rutiere. Dacă nu se iau măsuri, va fi jale la buzunare

Pentru cei care conduc sub influența băuturilor alcoolice noua prevedere spune că: ”Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 1 an de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune.”

O altă modificare prevede simplificarea obținerii permisului penrtru categoria A1 (motociclete) pentru șoferii cu permis categoria B. Astfel, șoferii care au vârsta de minimum 24 de ani și dețin permisul categorie B de cel puțin 2 ani și parcusrg un curs practic de 10 ore pentru conducerea motocicletelor de categorie A1, nu vor mai avea nevoie să aibă permisul pentru categoria A1.

Modificarea în acest sens are următorul cuprins: ”permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru motociclete cu cilindree maximă de 125 cm3, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg (categoria A1), cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta minima de 24 de ani împliniţi si permisul categoria B obţinut cu cel puţin doi ani în urmă.“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 358096.84RON
1 ETH = 6854.99RON
1 LTC = 333.72RON
1 XRP = 8.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel