Codul muncii. Modificări importante legate de salarii și certificate. Cine este vizat

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Profesorii și medicii, vizați de una dintre modificări
Profesorii și medicii, vizați de una dintre modificări

Codului muncii i-au fost aduse câteva modificări cât și câteva noi prevederi care au intra în vigoare începând cu această lună.

În primul rând este vorba despre ”Registrul național cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale”. Ce care trebuie să obțină un certificat în acest sens sunt acei angajați care intră în contact direct cu persoane vulnerabile, femei, copii sau persoane cu dizabilități.

Calcularea pensiilor. Noi reglementări

Acest certificat, ca și cazierul judiciar, are o valabilitate de șase luni, ceea ce înseamnă că profesorii sau cadrele medicale vor trebui să solicite de două ori pe an eliberarea unui astfel de document de la poliție.

O altă modificare care a intrat în vigoare privește salarizarea, mai precis salarizarea celor cu studii superioare. Astfel, dacă pentru o poziție sunt cerute studii superioare, fie prin lege fie prin acte interne ale companiei, angajatul care îndeplinește condiția trebuie să aibă un salariu de cel puțin 2.350 de lei, cu condiția să lucreze în conformitate cu studiile de cel puțin un an, conform HG 937/2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464541.93RON
1 ETH = 15888.63RON
1 LTC = 456.51RON
1 XRP = 6.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel