Cod portocaliu de caniculă în aproape toată țara, vineri. Cele mai afectate zone

DCBusiness Team |
Data publicării:
Căldură / sursa foto: Freepik.com
Căldură / sursa foto: Freepik.com

Căldura extremă se extinde, vineri, în aproape toate zonele țării.

Aproape toată ţara se va afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pe parcursul zilei de vineri, când temperaturile vor ajunge şi la 40 de grade în anumite zone, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 şi 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În majoritatea zonelor, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Meteorologii au emis şi un Cod galben de caniculă în Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, în Carpaţii Orientali şi în zona litoralului, unde temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369886.49RON
1 ETH = 6971.34RON
1 LTC = 334.65RON
1 XRP = 9.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel