Coaliția din Germania, sfâșiată de tema exporturilor de armament

DCBusiness Team |
Data publicării:
Angela Merkel
Angela Merkel

Partidele aflate la putere în Germania au constatat dezacordul dintre ele cu privire la îngheţarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită, conservatorii militând, la presiunile Franţei şi Marii Britanii, pentru o ridicare a moratoriului la care ţin social-democraţii, informează joi AFP. Liderii Uniunii Creştin-Democrate (de dreapta, conservatoare) şi partenerii lor din Partidul Social Democrat (centru-stânga) au încercat în zadar, în prezenţa Angelei Merkel, să găsească miercuri seara o soluţie, scrie joi presa germană.

Germania a impus o îngheţare a exporturilor, inclusiv a vânzărilor deja aprobate, spre Arabia Saudită, după asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, în octombrie 2018, la Istanbul. Această decizie a suscitat furia Franţei şi a Marii Britanii, pentru că sisteme comune cădeau sub incidenţa acestui moratoriu, din cauza unor componente germane.

Această interdicţie temporară a fost prelungită deja în două reprize, ultima dată până la 31 martie, iar cu câteva zile înainte de expirarea acestui termen CDU ar fi favorabilă ridicării interdicţiei, în numele acordurilor deja încheiate cu partenerii francezi şi britanici. CDU invocă de asemenea ameninţările mai multor companii germane că vor intenta procese în justiţie împotriva deciziei guvernului, care pune în pericol sute de locuri de muncă.

O soluţie parţială ar fi, potrivit mass-media, aceea ca poliţia federală, serviciile vamale şi marina germană să recupereze cele şase nave de patrulare destinate iniţial Arabiei Saudite. CDU şi SPD ar putea de asemenea găsi un aranjament prin care să dea undă verde unor proiecte la care participarea germană este mai mică de 20%.

Citește și: Guvernul german, dat în judecată de o companie de armament

Însă succesul nu este unul sigur, date fiind declaraţiile de joi ale vicepreşedintelui SPD, Ralf Stegner, care a subliniat că partidul său "nu doreşte exporturi de arme spre zone de criză şi spre dictaturi" şi a amintit că această poziţie este înscrisă în programul electoral pentru alegerile europene din mai.

Această problemă a tensionat în ultimele luni relaţiile între Berlin, Paris şi Londra. Într-o scrisoare prea puţin diplomatică adresată omologului său german Heiko Maas în februarie, ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a acuzat Berlinul de lipsă de loialitate.

Marţi, ambasadoarea Franţei în Germania, Anne-Marie Descartes, a criticat caracterul "imprevizibil" al politicii germane a exporturilor de arme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9755
USD
Azi 4.779
Diferența 0.0393
Zi precendentă 4.7397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.7790 RON
GBP flag1 GBP = 6.0430 RON
CHF flag1 CHF = 5.3324 RON
AUD flag1 AUD = 2.9858 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3221 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4221 RON
SEK flag1 SEK = 0.4336 RON
XAU flag1 XAU = 402.9466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465620.17RON
1 ETH = 16455.34RON
1 LTC = 486.98RON
1 XRP = 10.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16424.98-2.00%
BET-BK3073.27-1.77%
BET-EF892.85-1.82%
BET-FI61232.300.10%
BET-NG1184.64-1.64%
BET-TR36220.11-2.00%
BET-TRN35205.87-2.00%
BET-XT1419.69-1.76%
BET-XT-TR3077.55-1.76%
BET-XT-TRN2997.73-1.76%
BETAeRO874.49-1.43%
BETPlus2429.65-1.97%
RTL36577.62-1.97%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel