Referitor la unele materiale de presa privind nivelul anormal de radiatii la Cernobil, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) face următoarele precizări:
Sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functioneaza normal și nu indica depasiri peste valorile normale.
În prezent, toate instalațiile nucleare de la Cernobîl și de pe teritoriul Ucrainei sunt în stare sigură și nu există un pericol pentru mediu sau populație.
Totodată, menționăm că măsurătorile efectuate la nivel național confirmă valori normale ale nivelului de radiații. CNCAN, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, urmărește în permanență evoluția situației din punct vedere al monitorizării radiologice.
În România, nivelul radiațiilor este monitorizat permanent prin Rețeaua Națională de Supraveghere a Radioactivității Mediului (RNSRM), din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Specialiștii din Laboratorul Național de Referință Radioactivitate verifică datele monitorizate 24/7 și le transmit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, astfel încât să se asigure o informare promptă a factorilor de decizie naționali și internaționali, precum și a populației.
Citeşte şi: 36 de ani de la cel mai mare DEZASTRU NUCLEAR din istoria OMENIRII pe timp de pace
Ministerul Mediului din România a postat un mesaj despre Cernobil.
”Cu exact 36 de ani în urmă a avut loc cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii pe timp de pace - explozia nucleară de la Cernobîl. Zona închisă și în prezent trebuie tratată cu mare atenție și grijă. Această comemorare ne obligă la responsabilitate și ne amintește de modul în care, câteva decizii greșite au afectat viața de zi cu zi a oamenilor de pe un întreg continent.
Este de datoria noastră, a tuturor factorilor de decizie, să evităm luarea unor măsuri care provoacă tragedii similare. Lecțiile de la Cernobîl ar trebui să fie obligatorii pentru noi toți, la fel ca tragediile de la Mayak (Rusia) și Fukushima (Japonia).
Am încredere că omenirea a învățat multe din cazul Cernobîl și în conflictul ruso-ucrainean, care devine tot mai mult o amenințare nucleară, nu se vor lua decizii care să ducă la distrugerea umanității. Un viitor durabil constă în construirea de sisteme de energie regenerabilă, care să nu pună în pericol umanitatea și mediul înconjurător, aceasta fiind singura cale de urmat din punct de vedere al mediului și al societății” - este mesajul ministrului Tánczos Barna cu ocazia acestei zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.