Circulație liberă în Europa. Țările fără restricții în care ne putem face vacanțele

Antonia Popescu |
Data publicării:
Circulație liberă în Europa. Țările fără restricții în care ne putem face vacanțele
Circulație liberă în Europa. Țările fără restricții în care ne putem face vacanțele

Mai multe țări din Europa au ridicat restricțiile aplicate pe perioada pandemiei. Cu toate acestea, mai sunt câteva dintre ele în care se cere test PCR la intrare. Iată însă care sunt țările care au renunțat la restricții și și-au deschis porțile pentru turiști.

 

”Din ce în ce mai multe țări, în special cele din Europa, se redeschid treptat. Mai sunt însă câteva țări în care trebuie să prezinți la intrare testul PCR, să mergi la hotel și să aștepți rezultatele testelor din aeroport și să fi testat din 5 în 5 zile, cum este, de exemplu, în Thailanda. Dar asta nu împiedică turiștii să viziteze această țară din ce în ce mai mult.

Vestea redeschiderii treptate a țărilor, dacă ne gândim la Franța, Italia, în special acum, în martie, când încă se mai poate schia, printre atâtea vești triste iată că mai vin și vești optimiste. 

Încă de la începutul anunțului că Franța își deschide porțile pentru toți turiștii, deja ofertele au început să vină. Un weekend prelungit pe Coasta de Azur în perioada următoare, 3 nopți de cazare și zbor direct, are tarife începând de la 108 euro de persoană.

Dîncu, ministrul Apărării: NU poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata

Nici Marsilia nu stă mai jos, 87 de euro 3 nopți de cazare și zbot direct cu o companie low cost, dar este perioada prielnică pentru a vizita”, a explicat Roxana Ilinca, agent de turism.

După ridicarea restricțiilor turiștii au început să plece în vacanțele mult așteptate, iar în Europa este deja aglomerat, în special la stațiunile de schi.

”În Italia, Austria, Elveția și Franța anunțul că aceste țări vor permite accesul a făcut ca numărul rezervărilor să fie în creștere”, a mai spus Roxana Ilinca la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.7331 RON
GBP flag1 GBP = 6.0235 RON
CHF flag1 CHF = 5.3090 RON
AUD flag1 AUD = 2.9458 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.2808 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4487 RON
XAU flag1 XAU = 443.5114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 396399.02RON
1 ETH = 9948.69RON
1 LTC = 487.04RON
1 XRP = 11.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17433.42-0.25%
BET-BK3254.78-0.87%
BET-EF948.90-0.18%
BET-FI61225.46-1.45%
BET-NG1262.93-0.32%
BET-TR38443.59-0.25%
BET-TRN37367.05-0.25%
BET-XT1492.75-0.36%
BET-XT-TR3235.90-0.36%
BET-XT-TRN3152.01-0.36%
BETAeRO860.38-1.36%
BETPlus2571.48-0.23%
RTL38827.46-0.17%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel