Ciolacu anunţă o nouă investiţie germană în România: Fabrică de componente pentru aeronave de pasageri

DCBusiness Team |
Data publicării:

Declaraţiile susţinute de către premierul Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, 9 aprilie. 

"Vreau să remarc că, deși situația economică internațională este complicată, România continuă să atragă investitori importanți. Astfel, o nouă mare fabrică este anunțată în țara noastră de un concern german, furnizor pentru giganții aeronauticii. Vor fabrica la noi componente pentru aeronave de pasageri și au ales România pentru poziția strategică între Est și Vest, plus accesul excelent la furnizori și talent calificat.

Accelerăm investițiile în infrastructură și la București, unde azi a început forajul la tunelul metroului spre Otopeni, dar și la Baia Mare și Cluj, unde aprobăm proiecte majore de centuri ocolitoare. Vreau să vă reamintesc, în ceea ce privește metroul, din câte îmi aduc eu aminte, a de fost semnat de către președintele Emil Constantinescu în anul 1999. Ca să vedem cât timp a durat până am început străpungerea. Și îmi amintesc bine, parcă un ministru al Transporturilor a și anulat această investiție. La Baia Mare, centura va avea aproape 32 de kilometri, o investiție de 3,2 miliarde de lei. La Cluj, centura metropolitană are 42 de kilometri, este un proiect extrem de complex, în două etape, estimat la peste 9 miliarde de lei", a declarat premierul Ciolacu.

 

Sprijin pentru comunităţi

 

"Sprijinim comunitățile locale care au nevoie de finanțare exclusiv pentru a derula proiectele europene. Analizăm, azi, un mecanism de acordare a unor împrumuturi avantajoase din Trezorerie. Suma totală pe care o propunem în acest moment este de 1,5 miliarde de lei. Cu acești bani, putem obține finalizarea unor investiții care vor aduce în România peste un miliard de euro din fonduri europene.

Punem punct unei realități triste din educația românească. Alocăm 14,5 milioane de lei pentru ca, la începutul noului an școlar, în toamnă, să nu mai existe unități de învățământ cu toalete în curte. Mai sunt 175 de școli în asemenea situație și nu putem vorbi cu adevărat de o Românie Educată fără a rezolva definitiv acest simbol al blocării în trecut", afirmă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Susținem și cea mai importantă creștere a suprafeței împădurite din România, printr-o soluție simplă: majorăm cu 40% prima anuală acordată deținătorilor de terenuri pe care sunt efectuate împăduriri sau reîmpăduriri prevăzute în PNRR. Obiectivul nostru este ca, la sfârșitul lui 2026, să împădurim circa 28 de mii de hectare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3756
Diferența -0.0050
Zi precendentă 4.3806
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371202.54RON
1 ETH = 6924.91RON
1 LTC = 327.60RON
1 XRP = 9.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel