Însă tatonările de sub ape au rezultat de mai multe ori în situații rele. În anul 1984, submarinul sovietic din clasa Victor, Petropavlovsk s-a ciocnit de portavionul american USS Kitty Hawk.
The New York Times scria la vremea respectivă că USS Kitty Hawk se afla în Marea Japoniei în timpul unui exercițiu comun cu forțele navale sud-coreene.
Publicația americană nota că port-avionul știa că este urmărit din umbră de submarinul sovietic. Era în plină desfășurare un joc de-a șoarecele și pisica între cele două ambarcațiuni. Americanii presupuneau că sovieticii testau capabilitatea portavionului, a dispozitivelor instalate pe navă.
Relatările spun că marinarii de pe Kitty Hawk au simțit un fel de fior, în timp ce submarinul a ieșit la suprafață și a lovit portavionul.
Relatările inițiale au spus că submarinul nu se deplasa cu lumini de navigație așa cum cer regulamentle internaționale. Regulile spun că un submarin trebuie să dea prioritate vaselor atunci când iese la suprafață și să se supună aceleiași reguli când sunt deasupra apei.
Submarin special pentru Marea Britanie. Costă peste un milion de dolari
Amiralul în rezervă Richard M. Dunleavy, nota mai târziu că timp de trei zile înainte de incident, submarinul a fost detectat de elicoptere lansate de pe un alt portavion.
Responsabilitatea acestui incident a aparținut exclusiv rușilor pentru că s-au așezat într-o poziție foarte periculoasă.
Amiralul mai comenta la vremea respectivă că nu a înțeles cum de căpitaniul submarinului a putut să facă o astfel de eroare de judecată. Acest lucru sigur a produs neliniște la Moscova.
Revista Times scria că nu au existat dovezi de scurgeri radioactive provenite de la submarinul sovietic iar Kitty Hawk nu a suferit decât o mică îndoitură superficială după care și-a reluat manevrele.
În Marea Japoniei au avut loc numeroase coliziuni sau multe evenimente care se putea transforma în catastrofe maritime. Spre sfârșitul anilor '60 distrugătoarele sovietice au navigat frecvent în apropierea celor americane și nu de puține ori au intrat în coliziune.
Ciocnirea dintre Kitty Hawk și submarin nu a fost cea mai serioasă coliziune în timpul Războiului Rece. Cu 10 ani înainte de acest eveniment, în anul 1974 un submarin sovietic de atac s-a ciocnit cu submarinul James Madison, cu rachete balistice, în timp ce amândouă submarinele nucleare erau scufundate în largu coastelor scoțiene.
Acest incident extrem de grav nu a fost cunoscut de public decât în anul 2017, când Kate Hudson, reprezentanta organizației Campania pentru Dezarmare Nucleară, a declarat pentru The Guardian, care a expus riscul uriaș pe care armele nucleare îl reprezintă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.