Cine va beneficia de preţ compensat la energie. Nicolae Ciucă, anunţul zilei

DCBusiness Team |
Data publicării:

Mai multe categorii vor beneficia de compensarea preţului la energie. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că susţine ca mai multe categorii, printre care familiile cu mai mult de trei copii, bisericile şi serviciile publice, să beneficieze de preţ compensat la energie, menţionând că sunt pregătite amendamente în acest sens la ordonanţa pe energie aflată în dezbaterea Parlamentului.

"Este foarte limpede că tot ceea ce am discutat şi am stabilit prin ordonanţă, ultima ordonanţă se va aplica. Este o ordonanţă pe care am gândit-o astfel încât să venim în sprijinul românilor şi a economiei, iar chestiunile care mai erau de amendat în Parlament sunt cele prin care vom regla acele chestiuni cu serviciile publice, astfel încât să poată să beneficieze de preţul stabilit de un leu.(...) Familiile monoparentale sau cele care au mai mult de trei copii, bisericile, societăţile de apă canal, cele care asigură utilităţile publice. Acestea sunt (categoriile care vor beneficia de preţ plafonat la energie - n.r.). Nu am discutat despre aeroporturi", a afirmat Ciucă, la Parlament.

El a spus că aceste amendamente urmează să fie discutate.

Referitor la problema plăţii facturilor pe baza consumului de anul trecut, premierul a spus: "Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie a fost să raportăm la anul 2022, pentru că au fost probleme legate de modul în care s-a desfăşurat activitatea pe timpul pandemiei".

"A fost o discuţie tehnică de acest fel, urma ca pe propunerile pe care le aduc cei de la ANRE să luăm o decizie. Decizia nu este la Guvern, este în Parlament", a adăugat Ciucă.

Despre reglementarea preţului la energie pentru doi ani, premierul a precizat că este o decizie convenită în coaliţie.

"Este o decizie pe care am convenit-o cu toţii, să avem asigurată această predicţie pentru doi ani de zile", a adăugat premierul.

Întrebat în legătură cu plata facturilor emise cu întârziere, dacă va exista posibilitatea eşalonării plăţilor pentru consumatori, Ciucă a spus că a solicitat ca sumele să fie eşalonate.

"Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să trimită, să transmită facturile la timp, este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după cinci luni sau şase luni şi să plătească întreaga sumă. Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eşalonată, astfel încât cetăţenii să poată să îşi plătească factura", a afirmat premierul.

Guvernul a adoptat vineri o ordonanţă de urgenţă privind Mecanismul de achiziţie centralizată a energiei care va asigura compensarea preţurilor la energie în continuare şi competitivitatea economiei româneşti, a anunţat vineri secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.

Acesta a precizat, întrebat de ce nu s-a adoptat prin această ordonanţă şi preţul de 1,3 de lei pentru toţi românii care consumă peste 255 de kWh pe lună, că în legea de adoptare a Ordonanţei 119, aflată în Parlament, vor fi cuprinse toate categoriile de preţuri.

Ordonanţa de urgenţă 119/2022 a fost adoptată cu amendamente de Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411753.92RON
1 ETH = 7869.65RON
1 LTC = 378.76RON
1 XRP = 9.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel