Cine primește 15.000 de lei pentru baterii. Formula după care AFM face clasamentul

Baterii stocare energie
AFM a publcat Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile
Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei pentru baterii, însă finanțarea nu se va acorda în ordinea înscrierii. Contribuția proprie și capacitatea sistemului stabilesc clasamentul.

Prosumatorii care aleg baterii cu o capacitate mai mare și sunt dispuși să suporte o contribuție proprie mai consistentă vor avea cele mai mari șanse să obțină finanțarea de maximum 15.000 de lei oferită prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Ministerul Mediului a publicat forma consolidată, rezultată în urma consultării publice, a ghidului programului pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei produse din surse regenerabile. Principala noutate este că proiectele nu vor fi selectate după principiul „primul venit, primul servit”, ci vor fi așezate într-un clasament bazat pe punctaj.

Momentul înscrierii va conta numai pentru departajarea proiectelor care au obținut același punctaj și care nu au putut fi separate în funcție de contribuția proprie și capacitatea bateriei.

Forma consolidată a proiectului a fost publicată pe 9 septembrie, după încheierea procedurii de consultare. Ghidul va produce însă efecte juridice după aprobarea ordinului ministrului și publicarea în Monitorul Oficial.

Finanțare de maximum 15.000 de lei

Finanțarea acordată de AFM va reprezenta maximum 75% din valoarea totală a proiectului, fără să poată depăși 15.000 de lei, TVA inclusă.

Beneficiarul trebuie să asigure din surse proprii cel puțin 25% din valoarea totală. Tot din banii beneficiarului vor fi suportate cheltuielile care nu sunt eligibile sau care depășesc limitele stabilite de AFM.

Standardul maxim de cost eligibil a fost stabilit la 1.500 de lei pentru fiecare kWh de capacitate de stocare instalată, TVA inclusă. Sumele care depășesc acest plafon nu vor fi decontate.

Valoarea finanțării aprobate nu poate fi suplimentată ulterior. Dacă prețul final al proiectului crește, beneficiarul trebuie să asigure diferența.

Programul ar urma să aibă un buget de 400 de milioane de lei, potrivit anunțului făcut de Ministerul Mediului. Suma nu apare însă direct în ghidul consolidat. Bugetul fiecărei sesiuni urmează să fie stabilit prin dispoziție a președintelui AFM.

Nu mai contează cine apasă primul butonul

Proiectele vor putea obține maximum 100 de puncte. Jumătate din punctaj va fi acordată în funcție de contribuția proprie, iar cealaltă jumătate în funcție de capacitatea bateriei.

Pentru contribuția proprie, ghidul introduce următoarea formulă:

30 × contribuția proprie
finanțarea acordată de AFM

Rezultatul este plafonat la 50 de puncte.

De exemplu, dacă beneficiarul suportă 25% din valoarea proiectului, iar AFM acoperă 75%, proiectul obține 10 puncte la această categorie. La o împărțire egală, de 50% contribuție proprie și 50% finanțare AFM, proiectul primește 30 de puncte.

Pentru atingerea plafonului de 50 de puncte, contribuția proprie trebuie să fie de cel puțin 1,66 ori mai mare decât suma solicitată de la AFM. Raportat la un proiect format numai din aceste două surse, solicitantul ar trebui să suporte aproximativ 62,5% din cost, iar finanțarea AFM să reprezinte cel mult 37,5%.

Ghidul conține totuși o necorelare de redactare: textul afirmă că punctajul este calculat în funcție de contribuția proprie raportată la valoarea totală a proiectului, dar formula utilizează raportul dintre contribuția proprie și finanțarea AFM. În aplicarea programului va conta formula introdusă în aplicația informatică.

Bateria de 20 kWh aduce punctajul maxim

Pentru capacitatea sistemului de stocare se acordă câte 2,5 puncte pentru fiecare kWh.

Astfel:

  • o baterie de 10 kWh aduce 25 de puncte;
  • o baterie de 12 kWh aduce 30 de puncte;
  • o baterie de 15 kWh aduce 37,5 puncte;
  • o baterie de 20 kWh aduce punctajul maxim de 50 de puncte.

Instalarea unei baterii cu o capacitate mai mare de 20 kWh nu aduce puncte suplimentare.

După închiderea sesiunii, proiectele vor fi ordonate descrescător în funcție de punctaj și selectate până la epuizarea bugetului.

Dacă două sau mai multe proiecte au același punctaj, departajarea se face, în ordine, în funcție de contribuția proprie mai mare, capacitatea mai mare a bateriei și abia apoi după data și ora înscrierii.

Proiectele care nu mai încap în buget nu vor fi reportate automat într-o sesiune viitoare. Neselectarea din cauza epuizării banilor nu este considerată respingere și nu poate fi contestată.

Cine poate solicita banii

Programul se adresează persoanelor fizice care au deja calitatea de prosumator. Nu contează dacă panourile fotovoltaice au fost instalate printr-un program AFM sau din fondurile proprietarului.

Pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiții:

  • să aibă calitatea de prosumator;
  • să nu aibă datorii restante la bugetul de stat și la bugetul local;
  • să aibă contractul de prosumator, certificatul de racordare și factura de energie pe numele său;
  • să nu fi primit altă finanțare publică pentru aceleași cheltuieli;
  • să nu folosească energia aferentă locului de consum pentru desfășurarea unor activități economice sau profesionale.

Dacă la adresa respectivă se desfășoară o activitate economică, solicitantul poate rămâne eligibil numai dacă energia consumată în scop profesional este contorizată separat de consumul casnic.

Într-o sesiune, o persoană se poate înscrie o singură dată și poate solicita finanțarea unui singur sistem de stocare.

Capacitatea minimă a bateriei a fost redusă

Sistemul de stocare trebuie să aibă o capacitate de minimum 10 kWh. Pragul este mai mic decât cel de 12 kWh anunțat în varianta inițială a programului.

Bateria trebuie să fie nouă, compatibilă cu instalația fotovoltaică existentă și să deservească exclusiv locul de consum pentru care solicitantul are calitatea de prosumator.

Sunt acceptate tehnologiile Li-Ion, LiFePO4, Na-Ion și alte tehnologii echivalente care nu conțin plumb. Bateriile cu plumb-acid sunt excluse, indiferent de tehnologia constructivă utilizată.

Sistemul trebuie să îndeplinească și următoarele condiții:

  • garanție de minimum cinci ani;
  • cel puțin 5.000 de cicluri de încărcare și descărcare;
  • sistem BMS care monitorizează temperatura, tensiunea și curenții de încărcare și descărcare;
  • posibilitatea încărcării automate din surplusul produs de panourile fotovoltaice;
  • certificarea componentelor de către un organism acreditat.

Invertorul hibrid nu este finanțat

AFM va deconta achiziția bateriei, montajul, punerea în funcțiune și TVA aferentă acestor operațiuni.

Dacă sistemul fotovoltaic existent nu are un invertor hibrid compatibil cu bateria, beneficiarul trebuie să cumpere și să instaleze un asemenea echipament cel târziu până la punerea în funcțiune a sistemului de stocare.

Costul invertorului hibrid, al montajului și al punerii sale în funcțiune nu este eligibil. Aceste cheltuieli vor fi suportate integral de beneficiar.

Vor putea fi decontate numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanțării de către AFM.

Ce documente trebuie încărcate

Dosarul de înscriere va cuprinde:

  • cererea de finanțare completată electronic;
  • actul de identitate;
  • certificatul de atestare fiscală emis de ANAF;
  • certificatul fiscal emis de primăria de domiciliu;
  • un al doilea certificat fiscal local, dacă proiectul este realizat la o adresă diferită de domiciliu;
  • contractul de prosumator;
  • certificatul de racordare;
  • o factură de energie electrică emisă cu cel mult șase luni înainte.

Cererea de finanțare este valabilă fără semnătură, după completarea și încărcarea ei în aplicație.

Documentele eliberate electronic de autorități trebuie încărcate în formatul electronic original. Nu vor fi acceptate documentele scanate sau fotografiate după varianta electronică.

După trimiterea dosarului, documentele nu mai pot fi modificate sau înlocuite. Solicitantul poate totuși să retragă dosarul până la închiderea sesiunii și să depună unul nou.

O singură rundă de clarificări

AFM poate solicita clarificări o singură dată, iar solicitantul va avea maximum cinci zile pentru a răspunde.

Dosarul va fi respins dacă răspunsul nu este transmis la timp sau dacă verificarea arată că informațiile declarate inițial conduc la un punctaj mai mic.

Contribuția proprie și capacitatea bateriei pot fi mai mari decât cele declarate la înscriere, dar această modificare nu va crește punctajul și nu va schimba poziția în clasament.

În schimb, dacă bateria instalată sau contribuția proprie este mai mică decât cea declarată și proiectul ar fi obținut astfel un punctaj inferior, AFM nu va deconta investiția.

90 de zile pentru alegerea instalatorului

După publicarea listei proiectelor aprobate, beneficiarul va avea 90 de zile pentru a selecta un instalator validat.

Cine nu alege instalatorul în acest termen este considerat că a renunțat la finanțare.

Instalatorul selectat are cinci zile pentru preluarea beneficiarului. Dacă nu îl preia, persoana poate alege o altă firmă, cu condiția să se încadreze în termenul general de 90 de zile.

În primele 90 de zile, beneficiarul se poate transfera de cel mult două ori la alt instalator. După expirarea termenului mai este permis un singur transfer.

Bateria trebuie montată în maximum 12 luni

Proiectul trebuie finalizat în maximum 12 luni de la publicarea listei solicitanților aprobați. În acest interval, bateria trebuie montată și pusă în funcțiune.

Termenul poate fi prelungit până la 18 luni dacă investiția a fost realizată, iar beneficiarul dovedește că a cerut actualizarea certificatului de racordare în interiorul perioadei inițiale de 12 luni.

Finanțarea nu ajunge direct în contul beneficiarului. AFM plătește suma aprobată instalatorului validat, în baza facturii și a certificatului de racordare actualizat.

Administrația nu acordă avansuri și nu decontează facturi de avans. Plata către instalator se face în maximum 60 de zile de la depunerea documentelor complete și corecte, în limita banilor disponibili în bugetul Fondului pentru mediu.

Investiția va fi monitorizată timp de un an

Beneficiarul nu semnează un contract individual de finanțare cu AFM, dar trebuie să respecte obligațiile prevăzute în ghid.

Investiția va fi monitorizată timp de un an de la emiterea certificatului de racordare actualizat. În această perioadă, bateria trebuie menținută în funcțiune, iar beneficiarul trebuie să permită verificările AFM.

Dacă imobilul este vândut după aprobarea finanțării, drepturile și obligațiile pot fi preluate de noul proprietar. Dacă acesta refuză preluarea înainte de finalizarea investiției, finanțarea se pierde. Dacă AFM a decontat deja banii, instituția poate solicita recuperarea lor.

Data deschiderii sesiunii de înscriere nu este stabilită prin ghid. Aceasta, lista instalatorilor validați și bugetul efectiv vor fi anunțate separat de AFM.

Forma consolidată a proiectului poate fi consultată pe pagina Ministerului Mediului.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
x close