Cine plăteşte ratele la casă în caz de divorţ? Avocatul Sima: Soții au două posibilități

Dana Mihai |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Pexels.com
EXCLUSIV
Foto: Pexels.com

Programul Noua Casa impune ca locuința achiziționată prin credit garantat de stat să nu fie înstrăinată în primii 5 ani. Astfel, în cazul unui divorț, nu este posibilă vânzarea locuinței, pentru a împărți ulterior banii încasați prin partaj, decât după ce trece perioada minimă de 5 ani.

"În mod regretabil, și în România, la fel ca în restul lumii, rata divorțurilor este în creștere, studiile Institutului Național de Statistică arătând că în anul 2019 una din patru căsătorii se finaliza printr-un divorț. 

Un caz care poate ridica anumite dificultăți în practică este cel al imobilului achiziționat de către foștii soți prin programul “Noua Casă”

Pe lângă traumele emoționale inerente unui astfel de eveniment, apare și problema împărțirii bunurilor pe care soții le stăpâneau până la acea dată în comun. Un caz care poate ridica anumite dificultăți în practică este cel al imobilului achiziționat de către foștii soți prin programul “Noua Casă”, pentru care creditul nu a fost încă achitat în întregime. Soții au astfel două posibilități:

1. Fie rămân împreună proprietari ai imobilului, continuând plata împreună a ratelor către bancă.
2. Fie partajează imobilul în cadrul divorțului.", a declarat avocatul.

Trebuie să îndeplinească singur toate condițiile impuse anterior

"Partajarea ridică însă problema preluării creditului de către unul dintre soți. Conform legii, este necesar acordul băncii pentru preluarea creditului doar de către unul dintre debitori, care acum trebuie să îndeplinească singur toate condițiile impuse anterior în sarcina amândurora. 

Despăgubirea soțului

Dacă banca își exprimă acordul, nu rămâne decât ca soțul care preia apartamentul, și implicit creditul, să-l despăgubească pe fostul soț. 

Stabilirea soțului care preia apartamentul

Pentru stabilirea soțului care preia apartamentul, soții se pot înțelege între ei sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, să apeleze la instanță pentru a se hotărî cui îi va fi atribuit apartamentul, în ambele cazuri fiind necesar și acordul băncii. Bineînțeles, în cazul în care banca se opune în mod abuziv la preluare, soții se pot adresa instanței.

În cazul în care niciunul dintre soți nu reușește să îndeplinească singur condițiile

Dacă niciunul dintre soți nu reușește să îndeplinească singur condițiile descrise mai sus, creditul va continua să curgă că până atunci, cei doi fiind în continuare proprietari și debitori ai băncii.", a spus Alexandru Sima.

Avocatul Alexandru Sima este Senior Associate în cadrul Săvescu și Asociații, Baroul București, Specializat în Drept civil și Drept comercial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 449372.88RON
1 ETH = 16173.89RON
1 LTC = 506.09RON
1 XRP = 10.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel